Craiova, umilită la Cluj

0
121

Craiova a fost umilită la Cluj fiindcă nu a fost pregătită din niciun punct de vedere. În primul rând, a fost surprinsă de cel mai important om al lui U Cluj, Răzvan Zamfir, fost coleg cu Mario Felgueiras la CFR Cluj. Eliminarea lui Etim a semănat cu cea a lui Safira, de anul trecut, la CFR Cluj, unde lucra atunci Răzvan Zamfir. Cosic și Acka au fost și ei pe o anumită listă la finala de titlu din 2020. Și au mai fost și alții…

Cu handicap în teren și pe tabelă din startul duelului de titlu, Craiova a fost pradă ușoară pentru Bergodi și contraatacurile sale. E un rezultat de uitat, dar un meci din care trebuie învățate multe, dacă mai sunt pretenții la titlu. Chiar și după umilința de la Cluj, Craiova e la mâna ei și cu 6 victorii la rând își poate îndeplini visul. Doar că are nevoie sa se organizeze altfel dacă vrea sa dea o bătălie pentru care nu a fost deloc pregătită la Cluj.

PS Trei suporteri ai Craiovei au fost bătuți cu bestialitate de jandarmi la finalul meciului, din cauză că s-au înjurat cu fanii gazdelor. Cei trei au fost băgați în dubă și loviți crunt, având nevoie de îngrijiri medicale la spital, reclamând abuzurile incredibile din partea forțelor de ordine.

Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 4-0

U CLUJ: Gertmonas – Mikanovic (Miguel Silva 73), I. Cristea, Coubiş, Chipciu – Drammeh (D. Codrea 81), Ov. Bic – Stanojev (Macalou 64), O. Mendy, El Sawy (A. Trică 72) – Lukic (Nistor 81). ANTRENOR Cristiano Bergodi

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (Badelj 83) – Carlos Mora, Cicâldău (Al. Creţu 79), Samuel Teles, Fl. Ştefan (Baiaram 58) – D. Matei (Băsceanu 58), Al-Hamlawi (Nsimba 58), Etim. ANTRENOR Filipe Coelho.

Cartonaş roşu: Monday Etim 20

Arbitru: Istvan Kovacs

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *