Razie rutieră nocturnă, în Dolj

0
45
Noaptea trecută, începând cu ora 20:00, în zona de competență a Poliției municipiului Băilești și Secției nr.8 Poliție Rurală Rast a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost aplicate amenzi în valoare de 31.000 de lei.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj. Activitățile au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri şi traficului de persoane, asigurarea legalităţii mediului de afaceri și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. “În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 100 persoane, controlate aproximativ 50 de autovehicule și verificate opt societăți comerciale. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 31.000 de lei. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *