Un nou sprijin pentru dezvoltarea mediului rural. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat la începutul acestui an, proiectul „Înfiinţarea şi Sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”, program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României. Ieri la Craiova, în sediul Unităţii de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală din strada Brestei, nr 116 a avut loc conferinţa de popularizare a acestui program care va contribui la dezvoltarea eficientă durabilă şi coordonată a întregului spaţiu rural european.
Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală va stabili un cadru reglementat de informare şi cooperare între instituţiile publice implicate în elaborarea şi aplicarea politicilor de dezvoltare rurală şi partenerii privaţi care au interes în dezvoltarea spaţiului rural. Acest parteneriat are ca obiective bine definite întărirea societăţii civile în domeniul rural şi promovarea cooperării naţionale şi transnaţionale, precum şi canalizarea eforturilor membrilor reţelei pentru obţinerea de fonduri europene. Parteneriatele se vor realiza prin înscrierea pe adresa proiectului www.rndr.ro. „Programul este pentru universităţi, instituţii de cercetare, muzee, autorităţi publice şi asociaţiile lor, proprietari de ferme comerciale, proprietari manageri de păduri, organizaţii nonguvernamentale din diverse domenii de activitate, sectoare economice secundare şi terţiare, dar şi pentru grupuri de acţiune locală, grupuri şi minorităţi etnice. Înregistrarea se face direct pe site sau la birourile noastre regionale şi nu costă nimic”, a precizat conf.univ.dr. Marius Vladu, reprezentant Birou Regional Sud-Vest Oltenia.
Beneficii pentru membri RNDR
Cei care vor deveni membri în Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală(RDNR) vor primi informaţii directe despre axele de investiţii şi modificările care apar, şi vor acces la publicaţii în domeniu care să le asigure sprijin în dezvoltarea unor afaceri: revistele „România Rurală” şi RDNR Info. De asemenea, vor beneficia de cursuri şi consiliere pentru activităţile pe care vor să le dezvolte, de cooperare teritorială şi transnaţională şi de informaţii necesare pentru a pune în aplicare politicile de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020.
„Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală este un instrument de conectare la informaţia recentă la toate modificările care au loc în axele de dezvoltare rurală vor fi active, lansarea de noi măsuri de finanţare şi calendarul de dezvoltare a măsurilor rurale”, a precizat conf.univ.dr. Marius Vladu. Implementarea proiectului „Înfiinţarea şi Sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală” este făcută prin intermediul Unităţii de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală care au sediu naţional în Bucureşti şi opt birouri regionale în Brăila, Iaşi, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara, Zalău, Bucureşti şi Craiova.
Proiectul promovează formarea Grupurilor de Acţiune Locală
Proiectul Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală vizează formarea de Grupuri de Acţiune Locală (GAL) pentru promovarea produselor tradiţionale, a grupurilor de producători locali, dar şi a tradiţiilor şi turismului. Un GAL trebuie să reprezinte o comunitate de minim 11.000 de persoane şi poate atrage o finanţare de 2.800.000 de euro. În prezent, în Dolj sunt patru GAL-uri formate Grupuri de Acţiune Locală „Calafat”, Grupul de Acţiune Locală „Colinele Olteniei”, GAL Sud Olt şi GAL Amaradia Jiu. Se aşteaptă şi formare de noi grupuri.
Programul Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală poate oferi sprijin şi fermierilor pentru accesarea de noi fonduri europene „Există şi o componentă în care fermierii pun întrebări şi primesc răspunsuri directe fie prin internet, iar dacă nu au acces încercăm să le trimitem răspunsuri prin poştă”, a mai precizat conf.univ.dr. Marius Vladu. De asemenea vor fi sprijinite toate activităţile care vizează îmbunătăţirea vieţii rurale, incluzând chiar dezvoltarea infrastructurii şi a chiar realizarea de noi construcţii cum ar fi de exemplu, un dispensar medica.