FC Barcelona a cucerit pentru a doua oară consecutiv Supercupa Spaniei, în ambele finale învingând marea rivală, Real Madrid. La Jeddah, catalanii s-au impus cu 3-2, după un meci în care n-au strălucit, dar au avut sub control jocul, în care madrilenii au existat decât pe contraatac, prin ruperile de ritm ale lui Vinicius, Mbappe fiind introdus prea târziu pentru a mai schimba ceva. Barca a deschis scorul în minutul 36, prin Raphinha, iar în prelungirile primei reprize s-au mai marcat 3 goluri. Vinicius a egalat, Lewandowski a punctat şi el din pasa lui Pedri, iar Garcia a făcut 2-2 în urma unui corner. În minutul 73, Raphinha a marcat golul decisiv,chiar dacă în minutul 90 Frenkie de Jong a primit roşu direct pentru un fault la Mbappe. FC Barcelona a câştigat pentru a 16-a oară Supercupa Spaniei, iar următorul El Clasico este pe 10 mai, în La Liga, pe Nou Camp.















