Linia frontului din Ucraina… la pariuri!

0
57

Cotidianul helvet „Le Temps” menţionează că la mijlocul lunii noiembrie a.c., Institutul pentru studiul războiului (ISW) a denunţat o modificare neautorizată a hărţii sale interactive, privind conflictul din Ucraina. Utilizatorii site-ului de pariuri online Polymarket au pariat că armata rusă va accesa orăşelul Myrnohrad, situat în Doneţk, înainte de mijlocul lunii noiembrie. Cu câteva minute înainte de încheierea perioadei de pariere a fost lansată o actualizare a hărţii, publicată de Institutul pentru studiul războiului (ISW), un renumit think-tank cu sediul la Washington, care monitorizează dinamica operaţiunilor militare ruse şi ucrainiene. Polymarket specifica faptul că dacă Rusia, conform hărţii ISW, cucerea o intersecţie importantă din Myrnohrad, înainte de 15 noiembrie, validează pariul şi plăteşte câştigătorii, adică pe cei care au pariat pe capturarea rapidă a orăşelului de armata rusă. Sinistră de-a dreptul această pariere. În fine, să trecem la lucruri mai serioase. Administraţia americană se aşteaptă să obţină acordul Ucrainei la planul său de pace, până la Crăciun. Financial Times, citând surse de la Casa Albă, a relatat noul termen limită pentru Kiev, căruia Donald Trump i-a cerut „să se adune” şi să accepte termenul SUA, pentru a evita înfrângerea deplină. Liderul de la Casa Albă nu are, în mod clar, nici o intenţie de a lua în considerare planul alternativ, convenit de Ucraina şi Europa, trimis la Washington pe 10 decembrie. Într-un interviu pentru Politico, Donald Trump l-a numit pe Zelenski un negociator şi pe aliaţii săi europeni nişte lideri slabi, incapabili să participe la o soluţionare a păcii în Ucraina. Pe 10 decembrie a.c. Financial Times, citând surse de la Casa Albă, a relatat despre o decizie a administraţiei americane de a menţine impulsul negocierilor. Practic, emisarii lui Donald Trump i-au dat un scurt răgaz lui Zelenski, pentru a accepta un acord de pace, care impune Ucrainei să recunoască pierderea teritoriului, în Donbas, în schimbul unor garanţii de securitate nespecificate. Precedentul termen limită, menţionat de preşedintele Donald Trump, pentru atingerea unui acord privind Ucraina a fost Ziua Recunoştinţei, sărbătorită în SUA pe 27 noiembrie. Interviul din Politico, publicat pe 9 decembrie, nu lasă nici o îndoială cu privire la hotărârea sa de a căuta o rezolvare rapidă a crizei ucrainiene. „Sunt la Casa Albă de 10 luni, şi în acest interval de timp Ucraina a pierdut mult teritoriu. Şi un teritoriu foarte bun”. Mai sunt alte referiri la predecesorul său, dar lipsite de orice noimă în contextul actual. Preşedintele american a exprimat aceeaşi atitudine inflexibilă, faţă de coaliţa europeană, care nu intenţionează să discute despre soluţia conflictului ucrainian. „Vorbesc mult, dar nu produc nici un rezultat concret”. Cu toate acestea, potrivit The Washington Post, un acord de pace privind Ucraina „pare că se apropie puţin mai mult”. Comentând ultimele declaraţii ale preşedintelui Donald Trump, şi referirea este la cele publicate în interviul pomenit, secretarul de presă al preşedintelui rus Dmitri Peşkov a spus că au fost analizate cu atenţie la Kremlin, evaluările lui Donald Trump, privind apartenenţa Ucrainei la NATO şi „modul în care pierde teren”. La planul de pace american, la care Donald Trump aşteaptă un răspuns pozitiv din partea lui Zelenski, acesta a precizat că preferă să nu ia în consideraţie planul alternativ de pace al Kievului, convenit cu aliaţii săi, aparent inacceptabil pentru administraţia americană. Pe de altă parte şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a spus pe 9 decembrie în Parlamentul European că „pentru ca orice plan de pace să funcţioneze sunt necesari europenii(…). Puteţi propune orice, dar dacă europenii sau ucrainienii nu sunt de acord cu el, pur şi simplu nu va funcţiona”. Ucraina, relatează The New York Times, respinge clauza privind retragerea trupelor sale din Donbas şi abandonarea cursului către NATO. Planul de pace ucrainian respinge aşadar oferta preşedintelui Donald Trump, ca Ucraina să cedeze teritoriu în schimbul păcii, deşi este puţin probabil ca şi Rusia să accepte. Iuri Usakov, consilierul prezidenţial rus reaminteşte că potrivit Constituţiei actuale, întreg teritoriul Donbasului este considerat… rusesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *