Un profesor de sport, de la Vela, a bătut mai mulţi elevi, pentru că nu ştiau matematică

1
603

Bătaia nu e ruptă din rai. Doare şi lasă urme adânci în conştiinţa copilului. În timp ce Organizaţia Salvaţi Copiii a pornit o campania de conştientizare împotriva violenţei în familie „Ascultă-i sufletul”, sunt profesori care folosesc bătaia ca o corecţie. Un caz de acest fel s-a întâmplat zilele trecute la o şcoală din comuna Vela, unde un profesor de sport, pentru că nişte elevi nu au ştiut să îi răspundă la întrebări din matematică şi alte materii, s-a pus cu bătaia pe ei. Directorul şcolii i-a rugat pe părinţi să nu depună plângere la poliţie şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, asigurându-i că va lua măsuri cu profesorul în Consiliul profesoral al şcolii. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.   

La data de 15 mai a.c., la Şcoala Generală Vela, din cauza vremii nefavorabile, profesorul de Educaţie fizică, Adrian Boştină, a decis să ţină ora cu elevii de a IV-a în clasă. Şi pentru că spaţiul nu îi permitea să facă exerciţii fizice cu aceştia, a început să îi întrebe lucruri din matematică şi alte materii.. Probabil că Gigi Spasemie, Cosmin Bordei, Ştefănel Anghel şi încă vreo doi elevi, nu s-au descurcat prea bine, pentru că profesorul Adrian Boştină şi-a ieşit din pepeni, s-a enervat şi a început să care cu pumnii în copii. Şi pentru că pumnii nu au fost de ajuns pentru Cosmin Bordea şi Spasemie Gigi, Adrian Boştină i-a dat cu capul de tablă şi de catedră.

Directorul şcolii i-a rugat pe părinţii elevilor să nu depună plângere la poliţie şi ISJ Dolj

Când au ajuns acasă copiii au povestit părinţilor ce au păţit. A doua zi, la data de 16 mai a.c., părinţii elevilor s-au prezentat revoltaţi la şcoală, unde au povestit directorului Veronica Velniciuc ce s-a întâmplat anunţând-o că vor depune plângere la ISJ Dolj şi la poliţie. Adrian Boştină a doua zi după ce i-a bătut pe elevi, nu s-a prezentat la ore.Veronica Velniciuc i-a convins pe părinţi să nu depună plângeri la cele două instituţii, pentru că, la data de 17 mai a.c., va convoca fără doar şi poate Consiliul profesoral, şi va lua măsurile care se impun cu profesorul Adrian Boştină. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar părinţii elevilor sunt decişi să facă plângere la poliţie. Încercările de a o contacta telefonic pe Veronica Velniciuc, directorul Şcolii cu clasele I-VIII din Vela, au fost zadarnice pentru că avea telefonul închis. De altfel, am aflat de la inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, Mihaela Moţăteanu, care a aflat de la noi despre caz, că Veronica Velniciuc nu le răspunde nici lor la telefon.

Un inspector al ISJ Dolj  se va deplasa la şcoala din Vela

Inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, Mihaela Moţăteanu, a promis că va trimite în cursul zilei de azi un inspector la şcoala din Vela pentru a vedea exact ce s-a întâmplat. Însă aceasta spune că ISJ Dolj nu poate lua măsuri cu Adrian Boştină. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Şcolilor numai Consiliul profesoral al şcolii poat face o comisie de disciplină din rândul cadrelor didactice. Membrii comisiei de disciplină vor analiza cazul, şi vor decide dacă vor aplica sau nu sancţiuni preofesorului Adrian Boştină. Este greu de crezut că ceilalţi profesori îşi vor sancţiona un coleg. Dar aceştia trebuie să ţină cont de faptul că acelaşi lucru îl pot păţi şi copiii lor. Bătaia nu este niciodată o soluţie în educaţie. ”Lecţiile pe care ar trebui să le dea palmele nu reuşesc să se integreze într-o forma de conştiinţă. Bătaia este ineficientă. În cel mai rău caz, bătaia este singura pedeapsă care dă naştere propriului apetit: ea se perpetuează singură, pentru că nu se produce nici o învăţare, iar ciclul greşelilor şi al pedepselor se înnoieşte la nesfârşit”, spunea Selma H. Fraiberg, profesor la Facultatea de Medicină din Michigan, psihoterapeut şi psihanalist de copii.

La şcoala din Vela o mână spală pe cealaltă. Este greu pentru Veronica Velniciuc să ia măsuri cu Adrian Boştină, care îi este coleg de partid. Şi nici ea nu este vreo sfântă. De câte ori a avut ocazia a pus, în mod ilegal, microbuzul şcolii în slujba PDL-ului. De exemplu în 2011, în luna decembrie, când PDL a făcut un chef de sfârşit de an, microbuzul şcolii a cărat persoane din toate satele, pentru a le duce la Căminul Cultural, unde trebuia să le ţină un discurs prefectul de atunci, Nicolae Giugea. Cu microbuzul şcolar a fost adus şi Tudor Florea, care fiind în stare de ebrietate a început să se cam ia de Nicolae Giugea. Pentru a nu deranja o aşa „personalitate”, pedeliştii din Vela l-au dat afară din Căminul Cultural pe Florea Tudor. Când s-a terminat manifestarea nimeni nu s-a mai interesat de Florea Tudor, care fusese adus cu microbuzul şcolar la manifestare, şi ar fi trebuit să ajungă tot cu el acasă. A doua, Florea Tudor a fost dat dispărut. L-au găsit decedat, după o săptămână.

1 COMENTARIU

  1. daca e asa si tind sa dau crezare celor scrise de domnul turcitu e ceva obisnuit din partea doamnei directoare numita politic pe acest post nu stiu cat de adevarat este numai din auzite o spun o alta gaselnita a doamnei directoare este ca si-a indemnat o parte din colegi sa isi fac vize de flotant ca sa il voteze pe actualul primar PDL ist ar trebuii verificat daca in acest timp acele cadre au mai primit si abonamente pe autobuz ca sa faca naveta

Comments are closed.