Avem campioană?

0
449

La fel ca în 2008, CFR Cluj poate lua titlul pe terenul rivalei „U” Cluj

Fără niciun obiectiv pe final de campionat, Universitatea Cluj poate contribui doar la păstrarea suspansului în lupta pentru titlu până în ultima rundă dacă nu pierde în seara aceasta cu CFR Cluj. În caz contrar, rivala CFR s-ar încununa campioană chiar pe terenul „şepcilor roşii”, precum în urmă cu 4 ani. La fel ca atunci, când s-a petrecut celebrul caz „valiza”, derby-ul Clujului este învăluit de scandal. Asfel, meciul este programat să se rejoace de la scorul de 0-0, deşi s-a întrerupt după 25 de minute la scorul 0-1, când Bornescu a generat o bătaie după ce Cadu îl învinsese de la punctul cu var şi s-a bucurat sfidător în faţa publicului. Suspendaţi două runde, Bornescu şi Cadu şi-au ispăşit rapid pedeapsa şi se pot întâlni din nou pe „Cluj Arena”, într-o partidă la care a fost delegat un arbitru străin. Totuşi, există posibilitatea ca „feroviarii” lui Andone să devină campioni chiar de astăzi de la prânz, dacă decizia TAS în apelul făcut după decizia de rejucare le va fi favorabilă. În acest caz, formaţia din Gruia ar putea sărbători deja al treilea titlu în ultimele 5 sezoane. Arpad Paszkany spune că indiferent de rezultat, echipa sa va continua demersurile la TAS şi e posibil să dea în judecată Liga lui Dragomir. „Indiferent de rezultatul final, noi vom merge la TAS, pentru că e o chestiune de principiu. Odată cu decizia TAS-ului o să se vadă confirmat şi oficial de către instanţele sportive internaţionale ticăloşenia celor care au adoptat o hotărâre absolut incorectă şi ilegală. Noi vrem să câştigăm acest meci şi pe teren şi la TAS. Decizia se va da după finalul campionatului. Luăm în calcul să dăm în judecată şi LPF”, a spus Paszkany. „Noi ne prezentăm la meci. Dacă aşa s-a hotărât, nu avem de ales. Faţă de meciul întrerupt acum o săptămână nu s-a schimbat nimic. Miza e aceeaşi, atmosfera la fel, jucătorii aceiaşi. Revine Cadu, la ei reintră Bornescu. Doar arbitrul Alexandru Tudor ar mai lipsi, ca să nu existe probleme. Îl vrem şi pe el la meci!”, a declarat Ioan Andone.

Wesley ameninţă cu plecarea de la Vaslui

Dacă „şepcile roşii” obţin măcar un punct astă-seară, în ultima etapă CFR va trebui să învingă Steaua pentru a deveni campioană, fiindcă în cursă a rămas Vasluiul după succesul contra campioanei de anul trecut, Oţelul cel de-al optulea consecutiv al echipei lui Augusto Inacio. Wesley a ajuns la golul 27 după un penalty transformat şi tot el i-a oferit un assist perfect lui Yero Bello pentru golul victoriei. Totuşi, la final, golgheterul Ligii I a declarat că vrea să părăsească echipa lui Porumboiu în cazul în care nu ar câştiga campionatul. ”Aşteptăm rezultatele CFR-ului, noi ne-am facut treaba. Meciurile cu U Cluj sunt foarte grele atât pentru noi, cât şi pentru CFR. Treaba noastră este să câştigăm fiecare meci. Trebuie să schimbăm mentalitatea echipei. Dacă nu luăm titlul nici anul acesta, eu plec. Nu mai vreau să rămân dacă nu putem câştiga trofee. Vreau să merg la o echipă care să se lupte la titlu. Degeaba are domnul Porumboiu bani dacă nu aducem jucători. Dacă am avea încă 4-5 jucători buni, atunci am câştiga campionatul an de an”, a spus Wesley.