PSD Dolj merge cu o echipă nouă spre modernitate

0
58

Miercuri, 22 octombrie a.c., s-a desfășurat Conferința Extraordinară a Organizației Județe PSD Dolj, în cadrul căreia au fost stabiliți reprezentanții partidului la Congresul Național din 7 noiembrie, a fost aleasă noua echipă de conducere județeană și s-a acordat sprijinul pentru alegerea în funcția de secretar general al partidului a europarlamentarului Claudiu Manda și pentru susținerea la funcția de președinte al PSD a lui Sorin Grindeanu, prezent în sală, prin moțiunea “Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”. De asemenea, Claudiu Manda a lăsat locul la conducerea PSD Dolj lui Cosmin Vasile, președinte al Consiliului Județean Dolj. Cea mai puternică organizație din țară, cea de la Dolj, și-a reafirmat angajamentul față de valorile social – democrației moderne: unitate, performanță și responsabilitate. 

În cadrul ședinței, Claudiu Manda a înmânat plachete de recunoaștere a carierei politice fostului șef al liderilor social-democrați din Dolj, Ion Prioteasa, fost președinte al CJ Dolj, fostului edil al Craiovei, Mihail Genoiu, precum și foștilor primari de la Mârșani (Constantin Ghencioiu), Celaru (Stelian Celăreanu), Leu (Iulian Cristescu) și Breasta (Marin Marcu). Apoi a fost prezentat  bilanțul celor 12 ani de președinte al PSD Dolj, funcție deținută de Claudiu Manda: creșterea constantă a numărului de primari social-democrați – 55 în 2013, 88 în 2025; extinderea numărului de consilieri județeni de la 15 la 21; obținerea, în 2024, a celui mai mare număr de parlamentari PSD din țară – cinci deputați și doi senatori. La acestea se  adaugă, în plan administrativ, realizarea mai multor proiecte de dezvoltare: finalizarea drumului Expres Craiova – Pitești; modernizarea Aeroportului Internațional Craiova; extinderea infrastructurii de gaze, apă și canalizare; construirea unui nou spital municipal la Craiova și demararea construirii Spitalului Regional de Urgență Craiova; realizarea stadionului “Ion Oblemenco”.

Predare de ștafetă

După 12 ani, a venit timpul plecării din funcția de președinte a PSD Dolj a lui Claudiu Manda, dar nu oriunde, ci în funcția de secretar general la nivel național. „Orice început are și un sfârșit. Am fost președintele organizației din 2013 și până acum. Sunt 12 ani cu care mă mândresc. Sunt 12 ani de muncă alături de voi. Sunt 12 ani de rezultate politice, dar și de rezultate administrative. Atât cât am putut și eu, împreună cu colegii din sală, am reușit să facem viața mai bună pentru cetățenii județului Dolj. Vine un moment în care trebuie să te retragi. Cosmin Vasile este membru PSD din martie 1997, la o lună după mine. Suntem în această echipă de peste 24 de ani. Am crescut împreună. Ne-am sprijinit reciproc. Este un om extraordinar, care este capabil să preia funcția de președinte și să o ducă mai departe. Nu mi-a fost ușor. Mi-au trebuit opt zile de gândire pentru a-i da un răspuns afirmativ lui Sorin Grindeanu”, a precizat Claudiu Manda. Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj, este cel care a preluat ștafeta. Acesta a menționat: „Aș începe cu un citat, este vorba de cel mai mare antrenor din fotbalul american, care zicea că pe lumea aceasta trei lucruri sunt importante: Dumnezeu, familia ta și echipa în care joci. Eu sunt mândru că am jucat într-o echipă alături de tine, (n.r. Claudiu Manda), că am jucat într-o echipă pe care ai dus-o la nivel de Liga Campionilor. Cred că cei 24 de ani de când lucrăm umăr la umăr sau spate-n spate ne-au adus prin atâtea momente grele, atâtea victorii, că prietenia noastră și-a dat toate testele. Se pare că le-a trecut, dacă suntem noi astăzi aici. Eu vă mărturisesc că, pentru mine, este o zi deosebit de importantă, pentru că preiau  echipa și conducerea celei mai puternice organizații politice din România”.

Sprijin total

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și președinta Organizației Municipale a PSD, a spus: „În total, doar în Craiova, investiții de peste două miliarde de euro, numai în ultimii 10 ani, care au schimbat fața orașului și care i-au făcut pe mulți dintre cei care nu mai văzut Craiova în ultima vreme să nu o mai recunoască. Pentru unii asta înseamnă nimic. Pentru alții înseamnă mai mult decât au sperat o dată. Cert este că atunci când am promis ceva nu ne-am făcut că uităm. Asta justifică și scorul nostru electoral de la toate alegerile. Claudiu, cel care a condus cea mai puternică și mai unită organizație din PSD în toate bătăliile importante, se retrage din funcție. Locul lui este preluat de Cosmin, căruia vreau să îi urez să aibă forța de a menține PSD-Dolj la același nivel. Ca și președinte de Consiliul Județean, el a dovedit că știe administrație, că poate să aducă județul Dolj pe locul întâi în România în absorbția de fonduri europene. Ca președintă de organizație, îl vom sprijini cu toții. Vom fi alături de tine, Cosmin. E greu să îl depășești pe Claudiu, știu, dar cu Claudiu secretar general, la nivel național, cred că o vei face. Și mai ales că ne ai pe noi toți alături. Funcția de secretar general presupune muncă permanentă, cu prezență nu numai la organizațiile puternice, cum sunt cele din Oltenia, ci și în cele cu rezultate mai puțin bune. Claudiu știe toate acestea, iar cei din teritoriu vor vedea curând cum trebuie să lucreze”.

O echipă puternică

Prezent la conferința PSD Dolj, Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD și singurul candidat la funcția supremă la Congresul Național din 7 noiembrie, a ținut să sublinieze faptul că vrea să facă o treabă cât mai bună, în fruntea partidului, alături de Claudiu Manda, cel care ar urma să preia funcția de de secretar general al PSD. „Așa este: Claudiu m-a ținut opt zile până mi-a dat răspunsul. România are nevoie de o stângă puternică, care să fie o alternativă credibilă la dezastru de dreapta și la populismul fără soluții și fără substanță pe care îl vedem în fiecare zi. Congresul PSD, ne-am dori împreună, eu și Claudiu, să fie un moment în care vom uni experiența cu energia tinerii generați. Tradiția cu viitorul, dar și competența cu apropierea față de oameni. De aceea, noi suntem pregătiți să venim în fața dumneavoastră cu o echipă care garantează rezultate pentru românii. Românii, din punctul nostru de vedere, vor trei lucruri clare. O economie care funcționează pentru toți, protecție socială și stabilitate”, a menționat acesta. Sorin Grindeanu a prezentat riscurile pe care şi le asumă premierul dacă nu are dialog cu toţi factorii implicaţi în cazul pensiilor magistraţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *