4 lei lucrarea la bacalaureat

0
305

Cadrele didactice care vor face parte din comisiile bacalaureatului de anul acesta vor fi plătite ca în 2011, respectiv patru lei pentru o lucrare corectată şi până la 425 de lei pentru fiecare dintre cei care vor conduce o comisie din centrele de examen.

Preşedintele unei comisii din centrele de examen va primi, astfel, 400 de lei la o comisie cu până la 450 de candidaţi (inclusiv), respectiv 425 de lei la o comisie de peste 450 de candidaţi, potrivit unui ordinului semnat la 2 mai de fostul ministru al Educaţiei, Cătălin Baba.

Vicepreşedinţii, secretarii şi membrii comisiilor din centrele de examen vor fi plătiţi cu câte 275 de lei, iar un asistent, cu 25 de lei pe zi.

La comisiile din centrele zonale de evaluare, preşedintele va primi 600 de lei dacă va conduce până la 1.000 de candidaţi, respectiv 625 de lei, pentru comisiile cu peste 1.000 de candidaţi. Profesorii evaluatori vor fi plătiţi cu câte patru lei pentru fiecare lucrare corectată. Tot atât vor primi profesorii care vor face parte din comisiile de soluţionare a contestaţiilor.

În acest an se aşteaptă la un bacalaureat cu număr record de candidaţi. În dolj se estimează că vor susţine examenul 9.000 de elevi, care vor avea la dispoziţie doar trei zile de înscrieri şi depunere a opţiunilor de examen 28-30 mai a.c.