Stânjenitoare veste: s-a săvârşit din viaţă, deunăzi, Gheorghe Oprescu, fostul primar şi, nu numai, al comunei Ostroveni. A fost, cum se spune, „un edil de cursă lungă”, obosită sintagmă, nu mai puţin de 20 de ani aflându-se în fruntea unei comunităţi tefere, animată mereu de ambiţii desluşibile, în competiţia nemărturisită cu alte comunităţi doljene. N-a venit în administraţia publică locală, unde a lăsat însemne durabile, de nicăieri, a venit după ce condusese ani în şir, ales de oameni, cooperativa agricolă din comună şi o făcuse una de seamă, în toată zona. Cu sectoare „anexe”, cum se numeau activităţile, de cojocărie, împletituri din nuiele, creşterea de raţe (pe Jiuleţ) şi iepuri ş.a.m.d. pe lângă cultura cerealelor, bineînţeles. Ostroveniul urma să aibă una din marile orezării ale Doljului, după amenajările care se finalizaseră în vara lui 1989. S-a întâmplat însă şi la Ostroveni, ce s-a întâmplat pretutindeni, la „spartul” cooperativei agricole. Dar asta nu mai e de amintit. Ca primar ales şi reales de oameni, a început în 1996, venind din funcţia de preşedinte al unei asociaţii agricole (Agrohort) cu vreo 2.000 de hectare şi de atunci a stat în funcţie, nefăcând umbră degeaba pământului, până în 2012. Ce s-a făcut pe mandatele lui dăinuie, încă, şi se vede cu ochiul liber, în satul de centru al comunei, dar şi la Lişteava, un sat aparţinător. Şi ce paradox, tihna bătrâneţii i-a fost alungată de constatările unor consilieri ai Camerei de Conturi Dolj, care n-au prea rezistat în instanţa de judecată, dar au fost folosite de adversarii politici. La Ostroveni, numele lui Gheorghe Oprescu încă reverberează. Nu i se va face statuie, deşi soclul ei îl constituie ceea ce a lăsat în urmă. În comuna lui George Biţă şi a fraţilor acestuia, unde se trudeşte până pârăie oasele, la o socoteală amănunţită, asta e totul, într-o zi: consideraţia pentru un om, indiferent de faptele lui, pâlpăie, gata să se stingă, preţ de câteva zile, chinuitoare, prea fierbinţi, ca să fie uitate, ca şi când n-ar fi fost. Gheorghe Oprescu a fost un om al imensei câmpii doljene, a văii Dunării, aidoma multor semeni, şi cu ce ştia el, când au început să se schimbe vremurile, i-am prevăzut un viitor strălucit. Fiindcă am văzut Ostroveniul în multe rânduri şi îmi este limpede adevărul că, din nefericire, la foarte multe întâmplări cu taina lor, reporterul ajunge mereu prea târziu, dacă mai ajunge vreodată. Ajungând prea târziu, unde s-ar fi cuvenit să ajungă ceva mai devreme, el se încăpăţânează şi stăruie. Aflând multe lucruri. Mărturisesc acum, ceea ce n-am avut timp să spunem în alte ocazii, că, într-o împrejurare, ceea ce a făcut Gheorghe Oprescu (om cu mintea întreagă) pentru echipa Universităţii Craiova, pe vremea preşedinţiei lui Corneliu Stroe, n-a mai făcut nimeni, şi e greu de povestit. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!
