Zi de foc pentru ISU Dolj

0
19
În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au desfășurat 27 de intervenții, vizând stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Ultimele 24 de ore au fost intense pentru ISU Dolj. Astfel, au avut loc intervenții SMURD, paramedicii din cadrul subunităților operative fiind solicitați în 21 de cazuri, acordând primul ajutor calificat și asigurând transportul la unități spitalicești pentru persoane aflate în stare critică sau cu afecțiuni medicale severe.
Intervenții la incendii
În perioada de referință, “pompierii militari, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU), au intervenit pentru stingerea a șase incendii, din care două incendii la casele de locuit, două  la anexele gospodăresti și două la vegetație uscată și miriște.
Incendiile s-au manifestat pe raza satului Fratoștița (orașul Filiași) și a comunei Maglavit – sat Hunia. Suprafața totală afectată de incendii este estimată la aproximativ 150 ha vegetație uscată și miriște. Cauza probabilă a incendiilor: utilizarea focului deschis în spații deschise”, a precizat Florin Cocoșilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj. Iată o parte din intervenții: Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit în comuna Pleșoi, sat Milovan. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței cu posibilitate de propagare la întreaga construcție. În urma acestuia au ars aproximativ 5 mp din acoperișul casei de locuit. Cauza probabilă a incendiului – coș de fum deteriorat; Garda de Pompieri Bechet a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case, în localitatea Ștefan Cel Mare, județul Olt. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o casă (canton), pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cu posibilități de propagare la pădure. La intervenție au participat forțe și mijloace din cadrul ISU Olt, cu o autospecială de stingere și o autospecială de lucru la înălțime. După executarea recunoașterii de către șeful GIS, s-a stabilit că nu este nevoie de autospeciala de lucru la înălțime, aceasta fiind întoarsă din traseu. Au ars casa pe aproximativ 100 mp și o anexă gospodărească pe aproximativ 50 mp. Cauza probabilă a incendiului – coș de fum necurățat; Punctul de Lucru Bratovoești a intervenit cu o autospecială de  lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în comuna Castranova, sat Puțuri. La locul evenimentului a ajuns SVSU Castranova, informând că incendiul se manifesta la o anexa gospodărească, pe o suprafată de aproximativ 20 mp, menționând că incendiul este localizat. Au ars aproximativ 20 mp dintr-o anexă gospodărească și 20 baloți paie, cauza probabilă a incendiului fiind o țigară aruncată la întâmplare; Secția de Pompieri Băilești a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Bistreț, sat Plosca. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 40 mp, cu posibilități de propagare la solarii și o cultură de viță de vie. În urma acestuia au ars aproximativ 40 mp anexă gospodărească, aproximativ 10 mc lemne de foc, mobilier și textile, cauza probabilă a incendiului fiind flacără (folosirea intenționată a sursei pentru a genera un incendiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *