Ce n-a mai văzut Parisul!

0
29

Duminică seara Sebastian Lecornu a dezvăluit echipa sa reînnoită, la doar câteva zile după depunerea mandatului şi revenirea ulterioară la funcţia de prim-ministru. Echipa sa cuprinde acum câteva nume nepartizane, dar se concentrează din nou pe blocul prezidenţial. Noutăţi? Cooptarea independenţilor Laurent Nunez, şeful Poliţiei din Paris, la Interne şi a preşedintelui SNCF, Jean Pierre Farandou, la ministerul Muncii. În rest mai nimic nou: Gerland Darmanin la Justiţie, Rachida Dati la Cultură, Jean Noel Barrot la Externe. Fostul prim-ministru Elisabeth Borne nu a mai fost cooptată şi revine în… Adunarea Naţională. Partidul republican, condus de Bruno Retailleau, care doreşte să ia distanţă de Macron, are miniştri la Agricultură şi Cultură, pe care doreşte… să-i excludă. În total 11 miniştri provin din partidul Renaşterea, 6 din LR, 4 din MoDem, partidul fostului prim-ministru Francois Bayrou, 3 de la Horizons, partidul lui Edouard Philipe… 8 din societatea civilă. Acest guvern este ameninţat de potenţiale moţiuni de cenzură şi Marine Le Pen liderul Adunării Naţionale (RN) a anunţat depunerea unei astfel de moţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *