Starea de fapt: România în pogoane de ….bârfe

0
528

O lectură a telegramelor Wikileaks despre România devine repede plictisitoare, prin banalităţile inserate. Jurnalistic discutând, valoarea informaţiilor, celor puţin a celor rezultate până acum,  este „apă de ploaie”, şi în afară de calibrul minor al unor politicieni români nominalizaţi, copios îndrăgostiţi de bâtfă, plăceri simultan bolovănoase şi facile, care dovedesc, în plan psihologic, că simt exact cât pot exterioriza, mai nimic consistent. Sigur, unele evaluări, acum dezvăluite, ar putea crea unele probleme respectivilor „guralivi”, chiar în raport cu propria conştiinţă, dacă nu cumva le lipseşte, cum menţiona gen. (r) Aurel I. Rogojan, un specialist în domeniul informaţiilor. Cum nici o dezvăluire, menită să şocheze, să genereze un impact emoţional, nu a răzbătut până acum din pogoanele de bârfe despre România, putem deduce fie că cei care le confecţionau erau nişte ageamii, fie că scurgerea de informaţii a fost premeditat controlată. Datând din perioada 2004-2009, telegramele fac referire în special la situaţia politică din România, altminteri ilustrată cotidian de mass-media. În telegrame este realizat un top al oligarhilor şi baronilor locali, irelevant şi unul şi altul, se vorbeşte despre întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu directorul FBI, despre suspendarea şefului statului, despre relaţiile lui Mircea Geoană cu …Moscova şi cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Nu lipsesc subtilităţi de bucătărie internă. Referirile la o discuţie tensionată dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu includ şi tema dosarelor lui Adrian Năstase, tentativele lui Viorel Hrebenciuc de a bloca suspendarea preşedintelui, dosarele compromiţătoare privindu-l pe Dan Voiculescu, comentariile otova ale lui Vasile Blaga despre Crin Antonescu şi alte subiecte din zona bulevardieră, toate circumscrise unei coregrafii electorale curente. Întreaga maculatură proiectează creatori de confuzie etică şi dezagregare civilă. Lipsiţi de orice talent. Sosul este toxic, fără a conţine şi mirodenii subtile cu efect anesteziant. Ceea ce surprinde şi la fostul ambasador american, Nicolas Taubman, apropiat preşedintelui George W. Bush, dar şi la actualul, Mark Gittenstein, apropriat vicepreşedintelui american Joe Biden, este percepţia neclară a pro-americanismului românilor. Deloc de conjunctură. Problema românilor nu este pro-americanismul lor, exprimat înflăcărat dintotdeauna, şi vizibil din 1969, de la prima vizită a unui preşedinte american, Richard Nixon, într-o ţară est-europeană, comunistă, ci rusofobia nedeghizată, anevoios de diluat, într-un moment în care o flexibilizare a relaţiilor Bucureştiului cu Moscova poate ar fi de dorit. Obsesia războiului rece, care bântuie şi pe anticomuniştii târzii de la noi, este enervantă. Acest consens de neînţelegeri pune în discuţie capacitatea selectivă şi de procesare a autorilor cablogramelor, atribuite misiunii diplomatice americane de la Bucureşti. În acelaşi registru am putea reproşa neînţelegerea evoluţiilor haotice din politica românească, derapajele democratice, care nu au nici o legătură cu „penetrarea” hotarelor de interesele economice ruseşti şi ale mogulilor. Nici o vorbă despre interesele corporatiste în România. Telegramele Wikileaks despre România atestă că delaţiunea, la români, are continuitate. Se toarnă linguşitor, ca şi pe vremea Securităţii, din pasiune, cu entuziasm, calificare, şi spontanietate. Ca şi atunci, cei care sifonează la Ambasada SUA de la Bucureşti, rămân persoane frecventabile, deşi ei reprezintă adevărata vulnerabilitate a României. Înalta Poartă a fost, dintodeauna, pentru români ceva metafizic.