Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un apel către Europa, de la Strasbourg, în faţa unui Parlament… rece. Opiniile înseşi, în jurul preşedintei Comisiei Europene, sunt momentan reci, potrivit sondajelor. Ce a cerut imperativ Ursula von der Leyen? Măsuri, în continuare, de presiune asupra Rusiei, adică noi sancţiuni şi suspendarea sprijinului bilateral acordat Israelului, prin acordul de asociere, conjugat cu sancţiuni împotriva unor membri extremişti ai guvernului israelian. În defensivă, prin raportare la acordul comercial dezechilibrat cu Donald Trump, confruntându-se cu destulă neîncredere în Parlamentul European, doamna Ursula a avut destule momente de disconfort, în prima sesiune parlamentară după vacanţa de vară. Nuanţa kaki a sacoului, din ziua respectivă, a amintit de tenorul marţial al geo-politicii actuale. „Europa trebuie să lupte” a spus domnia sa, recunoscând schimbarea inconfortabilă pentru o uniune, care a fost un proiect de pace, în urma celui de al doilea război mondial. Primul discurs despre starea Uniunii Europene a fost strict secret, premergător urcării în centrul Hemyciclului de la Strasbourg, după atacul neînfricat al Israelului asupra oficialilor Hamas din Qatar şi incursiunea Rusiei în spaţiul aerian polonez cu drone, care au împins Europa „mai aproape de un conflict deschis”. NATO se confruntă cu primul său test istoric major din era post-război rece. Dezbaterile liderilor grupurilor politice care au urmat discursului nu au putut să o facă să se simtă confortabil. Însuşi discursul n-a întrunit sufragii, şi nici nu avea cum. Fiindcă, din păcate, nici soluţiile conducerii UE la nedumeririle, revendicările, cererile apărute n-au fost deloc limpezi. Suveranismul a vegetat şi prin incapacitatea Bruxelles-ului de a găsi soluţii, la reacţiile celor care au considerat că nedumeririle, revendicările, cererile lor, ca anumite lucruri să fie renegociate, rediscutate, nu au primit răspunsuri acceptabile. Încet-încet a apărut, sau e pe cale să se dezvolte, o formă de participare hibridă. Adică plac avantajele aduse de prezenţa în UE, dar displac anumite lucruri. E cazul Ungariei cu echilibristica sa pe sârmă. Şi nu numai. Euroscepticismul a alunecat în suveranism, care îşi găseşte campioni în personaje care combină forme reziduale cu ingrediente recente. România are şi ea proprii suveranişti, bine reprezentaţi în Parlamentul European, adică vocali, şi Ursula von der Leyen a cerut eurodeputaţilor să-şi asume independenţa în faţa noii ordini mondiale. Agenda extinderii UE, cuprinzând Ucraina, Republica Moldova, Balcanii de Vest, s-a aflat în meniu, după cum s-au menţionat şi noile instrumente pentru a susţine statul de drept şi a combate manipularea informaţiei şi dezinformarea. A fost reiterată necesitatea unui „Scut european al democraţiei” şi a unui Centru pentru rezilitenţă democratică, pentru a combate propaganda periculoasă, de sorginte rusă. Discursul privind starea naţiunii din 2025 a fost o foaie de parcurs pentru viitorul Europei: preşedintele Comisiei Europene a promis „un zid de drone”. Că Uniunea Europeană va continua să mobilizeze activele ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina, dar fără a atinge activele în sine, a fost subliniat. Multe referiri la Rusia, o obsesie a Bruxelles-ului, dar puţine intenţii de negociere diplomatică, la nivelul palierului specializat al Comisiei Europene. Preşedintele Adunării Naţionale din Franţa şi a grupului „Patrioţi pentru Europa”, Jordan Bardella, unul din grupurile de extremă-dreapta, a declarat că a obţinut voturile necesare pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen. Şi acelaşi lucru va face şi stânga radicală. Ambele moţiuni sunt sortite însă eşecului, deoarece dreapta, centrul şi social-democraţii ţin aproape.
