Unchiul de 17 ani și-a violat nepoata de 12 ani

0
195

Aseară, poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliție Rurală Segarcea au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 17 ani, din comuna Calopăr, sat Dîlga, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor.

În dimineaţa zilei de ieri, oamenii legii au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 12 ani, din comuna Calapăr, sat Dîlga, ar fi întreținut raporturi sexuale neconsimțite cu fiul său, un tânăr de 17 ani, din aceeași localitate.

Din primele cercetări a reieșit că, în  jurul orei 05.30, tânărul ar fi întreținut raport sexual, prin constrângere, cu minora în vârstă de 12 ani, fiind surprinși de mama acesteia. Tânărul a părăsit locuința în fugă, fiind la scurt timp depistat de poliţişti la locuința sa și condus la audieri.

În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol asupra unui minor și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *