Răspunsul a fost dat!

0
18

În pofida diverselor evaluări ale unei situaţii sau alta, la nivelul reprezentanţilor conducerii ruse, care include şi vicepreşedintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, decisivă rămâne abordarea preşedintelui Vladimir Putin. Afirmaţia aceasta aparţine lui Dmitri Peşkov, secretarul de presă al Kremlinului. El a mai spus, pentru RIA Novosti, că este firesc să existe şi abordări mai dure, dar poziţia lui Vladimir Putin este cea care contează în orice împrejurare. Adică cea oficială. Şi această poziţie a fost exprimată în timpul unei întâlniri cu liderul belarus Alexander Lukaşenko, în cursul căreia a evocată dezamăgirea preşedintelui american faţă de lipsa de dinamism a procesului de pace, o dezamăgire datorată aşteptărilor inflamate. S-a întâmplat însă altceva, despre care nu s-a prea vorbit în presa europeană: preşedintele rus a confirmat capturarea, după un an şi jumătate, a aşezării destul de mari Chasiv Yar, de către armata rusă, pe care conducerea de la Kiev nu o recunoştea. Ocuparea Chasiv Yar este un punct de cotitură, în RP Doneţk, întrucât deschide calea către Slaviansk şi Kramatorsk. Dacă până acum aliaţii Kievului insistau asupra necesităţii înfrângerii Rusiei, acum se încearcă, prin toate mijloacele, încetinirea înaintării trupelor ruseşti în direcţia Pokrovsk şi Sumy. Vladimir Putin a mai spus că problema noilor teritorii este închisă: tot ce s-a ocupat face parte din Federaţia rusă pentru totdeauna. Unde pune soldatul rus piciorul… ştiam. O ştire de ultim moment: Vladimir Putin este pregătit să se întâlnească cu Volodimir Zelenski, dar pentru asta trebuie finalizată munca de specialitate, la nivel de experţi şi convenite acorduri pentru organizarea întâlnirii. Înainte de sfârşitul lunii august o astfel de întâlnire este puţin probabilă, deşi poate fi urgentată, aşa cum cere imperativ Donald Trump. Vladimir Putin a subliniat că nu se opune unei întreruperi a negocierilor cu Kievul, dacă autorităţile ucrainiene consideră acest lucru necesat. Oricum este aşteptat, la Moscova, emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff. O pace pe termen lung, în Ucraina, fără limite de timp, presupune în viziunea lui Vladimir Putin preluarea teritoriilor „recucerite”, rezolvarea problemei umanitare legată de limba rusă, chestiunea Bisericii ş.a.m.d.. Aşa cum stau lucrurile Donbasul este pe cale de a fi complet cucerit. Ar mai fi de spus că Donald Trump a declarat că după afirmaţiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a dat ordinul de desfăşurare a două submarine nucleare în anumite regiuni, nedivulgate de Pentagon. Schimbul de declaraţii dure, în timpul cărora Medvedev a reamintit capacitatea „mâinii moarte” (un sistem de control strategic conceput pentru un atac nuclear, chiar dacă posturile de comandă sunt distruse) este întors pe toate feţele. Anumite clarificări ar putea rezulta în urma discuţiilor lui Steve Witkoff cu oficialii ruşi, dar până atunci nimeni nu se hazardează în a enunţa puncte de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *