Al Hamlawi: “Golurile au fost realizări ale întregii echipe”

0
188

Universitatea Craiova a obţinut o calificare frumoasă în turul 3 al Conference League, după ce a învins-o cu 4-0 pe FK Sarajevo, în retur, remontând acel 1-2 din prima manşă. Autorii golurilor, Assad Al Hamlawi, şi Alex Cicâldău, au cuvântul.

Assad Al Hamlawi: “Începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine, omogenitatea din echipă se vede. Ne simțim bine și încercăm să alcătuim o familie, să ne comportăm ca o adevărată echipă. Am demonstrat în partea a doua că suntem echipa mai bună și că meritam să câștigăm. Pot să spun că am avut mai multă energie decât ei și am continuat să punem presiune. Mă bucur că ne-am calificat. La primul gol îmi amintesc că am văzut mingea în fața mea și că am reușit să șutez. Nici unul dintre goluri nu a fost doar creația mea, au fost faze colective, au fost realizări ale întregii echipe”.

Alex Cicâldău: “Am reușit să ne îndeplinim obiectivul și să ne calificăm mai departe, cu un plus, faptul că am câștigat la un scor bun și am practicat un fotbal bun. Întotdeauna este loc de mai bine. Ne bucurăm că am arătat un fotbal frumos și că am reușit să marcăm patru goluri. I-am analizat pe cei de la Sarajevo, dar cel mai important a fost jocul nostru și faptul că ne-am simțit cel mai bine. Pentru mine este important acest gol, dar mai important este că am reușit această calificare alături de echipă. Cred că suntem o echipă ofensivă, care are un principiu bine stabilit”.