Poliţiştii doljeni luptă pentru scăderea infracţionalităţii

0
392

Eforturile poliţiştilor doljeni în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii în anul 2010, au avut ca rezultat asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică, fapt dovedit şi de către indicatorii de evaluare. Prin urmare, în cursul anului trecut au fost sesizate 22.676 infracţiuni, numărul acestora fiind mai mare cu 4,87% faţă de anul 2009, iar din acestea 4353 sunt infracţiuni de natură economico-financiară, 9.936 infracţiuni judiciare şi 8.887 fapte penale de altă natură. În perioada analizată, poliţia judiciară a soluţionat 19.907 dosare şi lucrări penale, cu 1.772 mai multe ca în anul 2009 cu 7,5%, respectiv de la 5.409 la 5.815, creşterea mai mare înregistrându-se la infracţiunile de lovire sau alte violenţe cu 111 fapte, acest gen de fapte reprezentând 64,45% din totalul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii sesizate. Infracţiunile la viaţa sexuală sesizate scad de la 193 la 187, în structura acestora fiind sesizate 128 de infracţiuni de viol, cu 11% mai puţine faţă de anul 2009. Tot în anul 2010 infracţiunile contra patrimoniului au prezentat o uşoară creştere de la 8.184 – care este numărul de infracţiuni în anul 2009 la 8.346. Potrivit raportului respectiv, ponderea cea mai ridicată o au infracţiunile de furt, respectiv 53%, care sunt în creştere cu 5, 53% faţă de 2009. Cu toate că în ceea ce priveşte furturile de sau din autoturisme, în cazul cărora s-au constatat scăderi, s-au înregistrat creşteri în cazul furturilor din societăţile comerciale şi din locuinţe.

Infracţionalitatea stradală a constituit o preocupare majoră a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, urmărindu-se în special menţinerea unui climat optim de siguranţă publică şi diminuarea fenomenului infracţional stradal. Astfel, s-a acţionat pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a faptelor antisociale ce se comit în incintele şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, precum şi a discotecilor, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Ca urmare a măsurilor întreprinse la nivelul IJP Dolj, în perioada analizată criminalitatea stradală sesizată a scăzut cu 1%, de la 923 la 912 infracţiuni. Pentru obţinerea şi menţinerea unei tendinţe descendente a criminalităţii, Îmbunătăţirea climatului de ordine şi siguranţă publică şi protejarea intereselor comunităţii, în conformitate cu prevederile art. 20 şi următoarele din H.G. nr. 787/2002, privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi art. 18 litera “a”, din Legea nr. 218/2002 privind Organizarea şi Funcţionarea Poliţiei Române, pentru anul 2011 vom adopta un plan strategic”, se arată în comunicatul IJP Dolj.

Obiectivele generale ale planului strategic pentru anul 2011:

  • Menţinerea ordinii publice în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi încredere pentru cetăţeni, axat pe prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale şi în unităţile de învăţământ, prin continuarea activităţilor de prevenire şi combatere în sistem integrat cu toate structurile MAI;
  • Dezvoltarea unui sistem de prevenire şi combatere a infracţiunilor contra patrimoniului care să reducă riscul de victimizare prin astfel de infracţiuni; Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi operaţionale a poliţiei în prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă şi a activităţii grupurilor infracţionale. Prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului şi a celor cu violenţă în mediul rural.
  • Protejarea bugetului consolidat al statului; Combaterea evaziunii fiscale;
  • Creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea riscului victimizării pe drumurile publice; Asigurarea eficienţei eficienţei managementului serviciilor suport pentru buna desfăşurare a activităţilor instituţionale şi pentru buna gestionare a relaţiilor parteneriale cu comunitatea.