Nicuşor Dan, precum… Emmanuel Macron!

0
64

Ne-am obişnuit deja cu gândul că alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Nicuşor Dan, din postura de primar general al Capitalei, trimis în competiţia electorală, imediat după anularea mult comentată a primului tur al competiţiei electorale din decembrie anul trecut. Şi Nicuşor Dan a reuşit… imposibilul, recuperând peste 20 de puncte procentuale, care îl despărţeau de George Simion, după primul tur. Şi asta după 6 luni de chirăieli şi lamentări pentru anularea unor alegeri. Şi Elena Lasconi l-ar fi bătut pe Călin Georgescu fix după aceeaşi reţetă în decembrie anul trecut, fiindcă George Simion s-a prezentat acum ca un valet al lui Georgescu. Apoi nu e mai puţin adevărat că şirul de imprudenţe groteşti ale lui George Simion, fuga de la dezbaterile la care fusese invitat, declaraţia de justificare a retragerii României din programul Visa Waiver sau rătăcirea de la televiziunea franceză, unde l-a criticat inadmisibil pe preşedintele francez Emmanuel Macron, acuzându-l de „tendinţe dictatoriale”, omiţând că noi românii nu avem cum să uităm că destinul nostru de peste un veac şi jumătate e legat de Franţa, toate acestea l-au costat. Şi se vor uita greu. Ca reprezentant MAGA, exponentul unui suveranism american, garantat fiind de Călin Georgescu, de fapt vocea acestuia, George Simion era considerat un substitut, ceea ce n-a mai fost suficient în faţa trezirii în conştiinţă a unui număr mare de alegători, care nu participaseră la primul tur al prezidenţialelor. Nicuşor Dan este noul preşedinte al ţării ales prin vot popular, despre care s-a vorbit şi se va mai vorbi, de acum înainte. A reuşit într-un interval de două săptămâni să salte de la 20% la 53,6%. E un fost olimpic la matematică, în două rânduri, şi matematica e o limbă a raţiunii. Lucrul cu concepte matematice formează în primul rând disciplina operaţiunilor mintale. Lipsit de un partid prezidenţial, susţinut de o grupare useristă antipatică, el însuşi lipsit de abilităţi necesare pentru a conduce politica externă a României, în această perioadă complicată, când contactele noastre externe par mai mult unilaterale, Nicuşor Dan va trebui să sistematizeze mai întâi o coaliţie guvernamentală, din PNL, USR, UDMR, minorităţi şi poate… PSD, aflat de două zile sub bagheta lui Sorin Grindeanu. Din păcate, PSD-ul –nici PNL-ul nu se simte mai bine- e de-a dreptul „desfigurat” şi sub conducerea de dreapta a lui Nicuşor Dan, aflat la Cotroceni, va avea de suferit. PSD a făcut greşeli peste greşeli, a avut lideri slabi, lipsiţi de supleţe intelectuală, care i-au umbrit, aproape covârşitor, nu puţinele realizări în infrastructură, salarizare ş.a.m.d., pe vremea când s-a aflat la guvernare. S-a ferit să vorbească de ajutorul consistent dat Ucrainei, s-a făcut că nu vede cum structuri fasciste lipite de figuri precum Georgescu sau Simion, nu sunt simple poveşti, nu au venit din Rusia în Europa, ci prin ONG-uri fanatice neo-protestante, şi n-a înţeles… idiosincrazia electoratului, nu demult atât de fidel. Nicuşor Dan a discutat deja cu liderul de la Elysee, prin intermediul lui Dacian Cioloş –interesant, adus consilier prezidenţial la Cotroceni de Ilie Bolojan- şi este privit cu simpatie la Paris, unde şi-a desăvârşit studiile superioare şi şi-a dat doctoratul în matematică. Din păcate, nici Emmanuel Macron nu se află într-o situaţie grozavă, dar o tutelă a acestuia, la început de drum, îi va prinde bine lui Nicuşor Dan, năzuim noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *