A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o dezbatere electorală la Digi24. O scenă goală, o masă, un scaun, un candidat şi, undeva în fundal, ecoul unei conspiraţii închipuite. Luni, 12 martie, ora 19:00, Nicuşor Dan şi-a făcut apariţia ca o gazelă timidă în savana media, pregătit să explice de ce TVA-ul nu trebuie crescut. George Simion, în schimb, s-a prezentat… pe Facebook, cu un video marca „Ochii din Umbră”. Pentru că, nu-i aşa, „paza bună trece primejdia rea”, iar un microfon ascuns e cel mai bun scut împotriva „asasinatului mediatic”.
Digi24, jigneşte logica cu o seninătate admirabilă: „a fost o dezbatere, doar că unul n-a venit”. Asta e ca şi cum ai spune că ai avut o nuntă, dar mireasa era „neconfirmată”. Sau că ai jucat şah cu peretele, dar partida tot contează.
Simion, cu un ton de băiat care tocmai a fost pus absent la ora de educaţie civică, le explică jurnaliştilor Digi24 că nu se va prezenta la dezbatere pentru că nu vrea să joace în rolul victimei într-un remake ieftin de „Colţii presei”. Şi dacă tot vorbim de remake-uri, să ne amintim că el însuşi promitea cu câteva zile înainte: „Oriunde vrea el!” Ce să vezi, „gura bate fundul”.
„Dumneavoastră vreţi să mă chemaţi să mă umiliţi, să vă fac şi rating?” întreabă liderul AUR, profund jignit că televiziunea care a organizat dezbaterea nu e şi canalul lui personal de TikTok unde întrebările vin doar de la colegii de partid, iar răspunsurile se termină invariabil cu „Jos trădătorii!”
Dar să nu fim răi. Omul nu a refuzat pur şi simplu. A negociat. A investigat. A declamat în faţa camerei proprii că Florin Negruţiu e partizan, că „dezbaterea” e un linşaj planificat şi că tot Digi24 are o problemă cu „pleava societăţii”. Un fel de „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, cu accente de victimă revoluţionară. Şi cum zice românul? „Cine se scuză, se acuză.”
De partea cealaltă, Nicuşor Dan a rămas singur în platou. O scenă cu atât mai bizară cu cât seamănă periculos de mult cu o piesă de teatru absurd: un candidat care îşi recită programul politic într-o sală fără interlocutor. Dar ce mai contează? „Vorba multă, sărăcia omului” – şi cum de idei părea să nu ducă lipsă, a compensat şi absenţa adversarului, şi eventualele întrebări incomode.
Între timp, Digi24 încearcă să explice că formatul a fost trimis, că invitaţia era serioasă, că totul era transparent. Jurnaliştii invocaţi de Simion explică, aproape jenaţi, că au fost filmaţi fără consimţământ. Ba chiar în biroul de la Senat, adică fix acolo unde, teoretic, ar trebui să se întâmple lucruri mai serioase decât o telenovelă electorală. Dar, cum spune românul: „Unde-i lege, nu-i tocmeală”… doar dacă nu e vorba de politică, caz în care „cine are camera, are şi dreptatea”.
De asemenea, AUR ţipă că Nicuşor Dan a evitat confruntarea de la Universitatea din Bucureşti, că a fugit de mediul academic ca dracu’ de tămâie şi că, de fapt, „ăia” sunt de vină. La urma urmei, „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul” – iar în politică, fudulia e uneori mai importantă decât prezenţa fizică la o confruntare.
Noi, restul, ce facem? Ne uităm la dezbatere fără dezbatere, adică la monologuri udate în glorioase certitudini şi clipuri cu microfoane pitite , dovezi supreme în lupta pentru scena politică. Unul filmează pe şestache, altul vorbeşte singur… românul schimbă canalul, scoate o bere şi zice: „Pâine avem, de circ nu ducem lipsă!”
Ce-am învăţat? Că în politică românească n-ai idee când începe nunta sau când se fură mireasa şi cui rămâne portofelul. Poate doar lăutarii ştiu când se termină tura şi cu cine, dar noi… noi rămânem să ne culcăm pe perna prostului. Să visăm frumos la următoarele alegeri electorale din 18 mai, că poate iese cineva din cortul ăsta fără să ne ia şi masa de sub nas.
Alexandru Ştefan Birnoiu
