Istanbulizarea situaţiei

0
36

După trei ani, noi negocieri între Ucraina şi Rusia, care până acum nu au adus nici un rezultat. Chiar dacă în vremea din urmă au fost intermediate de SUA. Având în vedere lipsa de voinţă a părţilor de a face compromisuri, eşecul era previzibil. Reuniţi sâmbătă la Kiev, liderii Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei, susţinuţi în demersul lor de Donald Trump, au cerut imperativ un armistiţiu complet, necondiţionat şi imediat, de 30 de zile, aşa cum solicită Kievul de săptămâni întregi. Mai mult, Berlinul a ameninţat Moscova cu noi sancţiuni, dacă nu va accepta un armistiţiu până la 12 mai. Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, răspunzând ameninţării, a subliniat că limbajul ultimatumurilor este inacceptabil pentru Moscova „şi nu poţi vorbi Rusiei într-un asemenea limbaj”. Ultimatumuri similare au fost formulate anterior la Kiev de „Coaliţia celor dispuşi”, care a reunit liderii Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei. Preşedintele american Donald Trump a stăruit asupra organizării unei întâlniri între reprezentanţi Rusiei şi Ucrainei pe 15 mai, neexcluzând participarea sa personală la Istanbul, după ce ieri, la Riad, a avut o primire cordială făcută de prinţul moştenitor saudit. Sunt mai multe lucruri neclare, cum este şi firesc, nu se excelează cu transparenţa în astfel de situaţii. În primul rând, Zelenski are interdicţie prin lege să negocieze cu Vladimir Putin, o interdicţie neanulată. Moscova n-a comunicat nimic despre componenţa delegaţiei sale. Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, spune aşa: preşedintele a emis un ultimatum ambelor părţi. Fără aceste discuţii dificile, el consideră că SUA ar trebui să se retragă din acest conflict, indiferent ce ar însemna asta. Pe de altă parte, Donald Trump ştie că trebuie să acţioneze rapid. Având în vedere logica politicii interne americane, unde democraţii se concentrează pe strategii vizând următoarele alegeri „intermediare”, trebuie să aibă şi ceva rezultate. Pregătirile pentru implementarea propunerii lui Vladimir Putin de a relua discuţiile directe între Moscova şi Kiev pe 15 mai, întrerupte cu trei ani în urmă, au fost unul dintre principalele subiecte ale şedinţei cabinetului turc din 12 mai, sub preşedinţia lui Recep Tayyip Erdogan. Asistentul lui Vladimir Putin, Yuri Usakov, referindu-se la pregătirile evenimentului, a spus doar atât: „Preşedintele va da comanda, apoi o vom anunţa”. Spre surpriza taberei aliaţilor Kievului, Donald Trump şi-a exprimat opţiunea decisivă în favoarea negocierilor de la Istanbul, fără condiţii prealabile. Ceea ce a surprins. În cursul zilei de astăzi urmează să aflăm mai multe, fiindcă, oricum, spre deosebire de acum trei ani, situaţia de pe teren, de pe linia frontului, este cu totul alta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *