Numărătoarea inversă pentru pasajul subteran!

0
359

Primăria Craiova va preda, în aceste zile, constructorilor amplasamentul unde se va amenaja pasajul subteran de sub strada “Arieş”. Cele două imobile – de la intersecţia străzilor “Arieş” cu “Eugeniu Carada” – sunt primele care vor fi demolate. Imobilele au necesitat despăgubiri de 745.000 de euro, iar toată lucrarea se ridică la suma de 16 milioane de euro.

Reprezentanţii municipalităţii purtau deja ieri discuţii cu Poliţia rutieră pentru găsirea de soluţii în trafic, proiectul demarând, cum bine se ştie, cu demolarea celor două imobile, unul pe strada “Eugeniu Carada” – la nr. 15 şi altul pe strada “Arieş” – la nr. 8. Potrivit autorităţilor, se încearcă să nu fie restricţionată, totuşi, circulaţia în zonă decât pentru o perioadă scurtă de timp, adică doar în orele în care au loc efectiv operaţiunile de demolare a pereţilor. Cu o săptămână în urmă, edilul-şef al Craiovei a afirmat că se va găsi cea mai bună variantă în trafic, luându-se în considerare chiar posibilitatea ca accesul auto să fie permis pe durata lucrărilor de pregătire a terenului – inclusiv în momentul demolării imobilelor –, dat fiind faptul că este vorba de o zonă de legătură importantă a municipiului.

Constructorii demolează şi casele

După predarea amplasamentului şi stabilirea condiţiilor în care se va desfăşura traficul auto şi cel pietonal, constructorilor le revine sarcina de a se organiza în vederea demolărilor. Autorităţile locale susţineau ieri că, potrivit contractului de execuţie, eliberarea de sarcini a terenului trebuie să fie făcută de asocierea de firme câştigătoare a contractului, respectiv de SC Mitliv Exim SRL din Craiova şi SC Habau Construcţii din Viena. Reprezentanţii municipalităţii mai spun că societăţile de construcţii implicate în  proiect vor stabili ce metodă vor folosi pentru demolarea caselor şi cu cine vor colabora. Un posibil partener ar fi RAADPFL Craiova, care are la activ demolarea imobilelor de pe strada “A.I. Cuza”, pe locul cărora a fost executată o extindere. Directorul acestei regii, Ion Petre a recunoscut că, până ieri, nu a primit nici o invitaţie în acest sens.

Despăgubiri de 745.000 de euro

În acest moment, cele două imobile – unul fiind de la început de secol – nu mai sunt locuite. De la începutul anului 2011, cele 11 familii care şi-au avut domiciliul acolo au fost expropriate de Primăria Craiova, plătindu-se o sumă de 745.000 de euro numai pentru despăgubirile acestora. Potrivit municipalităţii, s-a negociat cu fiecare proprietar în parte, propunându-li-se o sumă de bani în funcţie de suprafaţa deţinută în certificatele de moştenitor. Autorităţile spun că discuţiile pe marginea acestor despăgubiri nu au fost lesne de realizat. Tuturor proprietarilor li s-a adus la cunoştinţă faptul că terenul de sub clădiri a fost declarat de utilitate publică, motiv pentru care construcţiile nu vor putea fi tolerate în zonă. Dar unii dintre aceştia au ajuns în instanţă, reclamând faptul că au primit prea puţini bani.

Cinci proprietari au contestat sumele oferite

Potrivit Primăriei Craiova, cea mai mare sumă a fost de 9 miliarde de lei vechi şi a fost atribuită craioveanului Iosif Popescu, care deţinea în proprietate un apartament cu o suprafaţă locativă de 224,84 de metri pătraţi. Acesta însă nu a fost de acord cu aceşti bani şi a contestat în instanţă cuantumul despăgubirilor. În acelaşi imobil – cel de pe strada “Eugeniu Carada” nr. 15 – s-a acordat o despăgubire de aproape 7 miliarde de lei pentru un apartament cu o suprafaţă de 157,36 de metri pătraţi, fără însă ca proprietarul, Cristian Alexandrescu, să mai conteste suma. Pentru o locuinţă de 56,7 metri pătraţi s-a acordat o despăgubire de 2,75 miliarde de lei vechi, pentru un apartament de 57,3 metri pătraţi – 2,55 miliarde de lei, pentru un apartament de 13,49 de metri pătraţi – 603 milioane de lei. De altfel, din cei 11 proprietari, doar 6 au fost de acord cu sumele primite.

Două benzi de circulaţie pe sub pasaj

Pasajul subteran va fi realizat pe sub strada “Arieş” şi va avea o lungime totală de 405 metri. Potrivit proiectului tehnic, suprafaţa acoperită va fi de 184 de metri pătraţi, restul reprezentând cele două rampe de acces, de ieşire şi de intrare în pasaj. Proiectanţii au stabilit că, prin acest pasaj, se va circula pe două benzi – câte una pe fiecare sens de mers – şi numai la ieşirea din el vor fi create câte două benzi pe direcţie. Tot în interiorul pasajului va fi şi câte un trotuar tehnologic, de o parte şi de alta a căii de mers. Pasajul va fi denivelat, astfel că se va putea circula pe lângă acesta, constructorii urmând să asigure la exterior câte o bandă de circulaţie de o parte şi de alta a construcţiei. Conform contractului, constructorii SC Mitliv Exim SRL Craiova şi SC Habau Construcţii SRL vor trebui să termine lucrarea în 28 de luni, însă primarul Antonie Solomon a spus că îşi doreşte să fie finalizată în doar 18 luni.