Klaus Iohannis, ultima zi ca preşedinte!

0
37

Ieri, Klaus Iohannis, aflat de fapt într-un „adiţional” de supravieţuire cu obloanele trase, la un mandat încărcat de nerealizări, în circumstanţele cunoscute, şi-a luat inima în dinţi şi şi-a scris demisia. Mai corect spus, s-a decis să plece şi pentru a detensiona, într-o oarecare măsură, o stare de spirit şi aşa aprinsă. A scutit ţara de o criză cu consecinţe grave. În stradă, forţele de ordine au avut de furcă cu protestatarii îndârjiţi şi n-au lipsit confruntările directe, glazura, într-un fel, a marelui său proiect „România Educată”. Evitând in-extremis eventuala procedură de suspendare, Klaus Iohannis pleacă aşadar. „Finis coronat opus” („sfârşitul încoronează opera”) – aşa sună o maximă care şi-ar avea rostul în actualele circumstanţe. Un eşec lamentabil, pe un fond de fudulie arogantă. Nu exclud ca, în spatele uşilor închise, Klaus Iohannis să fi avut discuţii cu liderii partidelor care alcătuiesc coaliţia de guvernare, să fi primit unele asigurări că nu pierde drepturile rezervate foştilor preşedinţi şi cine mai ştie dacă nu cumva şi-a negociat şi imunitatea. Potrivit unor surse oficiale, pentru moment, va pleca la Sibiu, pentru o perioadă mai lungă, pentru prima dată fără coloană cu girofar, fără salvare, fără tam-tam. Ghinion… istoric! Eventuale semnale venite de la Bruxelles nu sunt excluse: valoarea sa de întrebuinţare, ca lider european, disciplinat, obedient, s-a epuizat. Informaţia despre demisia inpopularului Klaus Iohannis a apărut imediat pe site-urile multor publicaţii europene, care menţionează maliţios că România, ţară membră a UE şi NATO, s-a scufundat în haos instituţional, anul trecut, după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Klaus Iohannis va avea parte de o retrospectivă cinică. I se va reaminti nesimţirea ritualică, indiferenţa, pozele de aferat pe la Bruxelles şi pe unde a mai ţopăit 10 ani. Interval în care n-a dat niciun interviu serios vreunei instituţii de presă, lipsa lui de consistenţă fiind trecută mereu cu vederea, fiindcă era prea mare concentrarea pe PSD şi prostiile acestuia. L-a preocupat excesiv scoaterea din joc a lui Liviu Dragnea, ceea ce a reuşit, a persiflat-o pe Viorica Dăncilă, deşi aceasta îl surclasa pe orice plan, inclusiv cel diplomatic. Un interviu pe la TVR, cu Mădălina Dobrovolschi, cu nişte ani în urmă, care după trei luni era luată purtător de cuvânt la Administraţia Prezidenţială, rămâne o palidă amintire. Când a făcut declaraţii presei i-a plăcut să nu fie întrerupt. Nici măcar n-a mimat dialogul, într-o schemă democratică. Interesant este că toţi cei care l-au susţinut, atât la primul, cât şi la al doilea mandat, sunt acum adversarii lui înverşunaţi. Şi va avea nevoie de nervi tari la ceea ce va urma. Fiindcă dezinteresul, comoditatea, preocuparea excesivă pentru propriul confort, deplasările inoperante pentru ţară, cu avioane private, terenurile de golf de la Vila Lac şi Neptun, vila de protocol din Aviatorilor rămân amintiri. Care vor dăinui. Klaus Iohannis devine primul preşedinte din istoria ultimilor 35 de ani care pleacă prin demisie, pentru a-şi salva privilegiile. După privire şi după cum îşi stăpânea tremurul bărbiei în apariţia, de ieri, la televizor, era febrilizat, dacă nu semnalul că luase o smetie cât casa, de la mare distanţă. Poate citi acum „Jurnalul fericirii”, testamentul literar al lui Nicolae Steinhard, pentru a înţelege multe lucruri pe care nu le-a înţeles. Să recunoască faptul că, lumeşte, suntem limitaţi şi tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *