Conform unei note transmisă în teritoriu de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, unităţile de învăţământ preuniversitar din Dolj trebuie să transmită, până la data de 30 decembrie, numărul copiilor cu părinții plecați în străinătate. De asemenea, unitățile de învățământ vor transmite și numărul copiilor în risc de eșec școlar din cauza lipsei familiei.
„În vederea realizării studiului privind migrația părinților la muncă în străinătate, la nivelul unităților de învățământ din județul Dolj, vă rugăm să completaţi macheta Excel anexată prezentei note, până la data de 30 decembrie 2024 (…). Precizăm că datele solicitate sunt pentru anul şcolar 2024-2025”, se arată în adresă. Astfel, trebuie completate următoarele câmpuri: Unitatea de învățământ; Grupa/ Clasa; Sex; Nr. total de copii care provin din familii monoparentale și au părintele plecat la muncă în străinătate; Nr. copii cu mama plecată la muncă în străinătate (familie completă); Nr. copii cu tatăl plecat la muncă în străinătate (familie completă); Nr. copii cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate; Nr. copii care au fost lăsați în grija bunicilor; Nr. copii care au fost lăsați în grija rudelor apropiate; Nr. copii lăsați în grija altor persoane; Nr. copii în sit. de risc/ de eșec școlar din cauza lipsei familiei; Nr. copii remigrați (reveniți după o perioadă de școlarizare în străinătate).
Anul acesta, 44.655 de copii au un părinte plecat peste hotare, arată situația copiilor cu părinți plecați la muncă din martie 2024. În 2020, numărul era cu 11.803 mai mare, adică 56.458. Astfel, anul acesta avem o scădere de 20,91% față de acum 5 ani. Numărul copiilor care au ambii părinți plecați în afara României este de 9.039, cu 5.480 mai mic decât în 2020. Este vorba de o scădere de 37,74%, după cum precizează Edupedu.ro.