Trei persoane din Dolj, arestate preventiv pentru trafic de droguri

0
53

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a trei persoane de 25, 32 și 40 de ani, cercetate pentru trafic intern de droguri de risc, în formă continuată. Ulterior, acestea au fost arestate preventiv,  pentru trafic de droguri.

În sarcina persoanei cercetate, de 40 de ani, a fost reținută și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată. Din materialul probator administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoana de 40 de ani, ar fi procurat, oferit și vândut droguri de risc (canabis), mare risc (cocaină și MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori din județul Dolj. De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2024, alte două persoane ar fi procurat, depozitat și comercializat droguri de risc (canabis), cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei pentru un gram. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanță vegetală, obiecte purtând urme de substanță, cântare de precizie, plicuri tip ziplock, precum și alte mijloace de probă. “Ieri, 19 decembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanelor în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 20 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj. “, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *