Baroul Dolj – trecut, prezent şi viitor

0
723

Ziua de 06 decembrie este importantă pentru avocatura din România. Pe 04 decembrie 1864, a apărut Legea nr. 1709 de constituire a Corpului de Avocaţi. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial pe 06 decembrie 1864. În cinstea acestui eveniment, Baroul Dolj a organizat, astăzi, o manifestare de celebrare a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 160 de ani. Au fost evocate momente importante din istoria Baroului Dolj, practic unul dintre cele mai vechi din ţară, dacă nu chiar cel mai vechi, au fost acordate premii. Sala de şedinţe a Baroului Dolj a fost plină, fiind prezenţi avocaţi, reprezentanţi mass-media.

Manifestarea a fost prezidată de av. Mihai Dragoş Nicu, decanul Baroului Dolj, care a precizat: “Vorbim despre actul normativ care reprezintă prima reglementare specială a profesiei de avocat, marcând începutul avocaturii moderne în România. Au fost ani plini de istorie, dar despre toate acestea vor vorbi prof. univ. dr. Bianca Predescu şi prof.univ.dr. Ion Turculeanu, decan de onoare al Baroului Dolj”.

Istoria vorbeşte, prezentul ascultă şi viitorul aşteaptă

Prof.univ.dr. Bianca Predescu a urmat la cuvânt: “Ca să înţelegem mai bine ce a avut loc la 06 decembrie 1864, trebuie să intrăm puţin în perioada anterioară. Înainte de 1800 şi după, o perioadă, erau avocaţi sau vechili, cum li se mai spunea, unii fără studii juridice, fiind numiţi dintre boieri sau grefieri. În 1847, domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, pune primul problema incompatibilităţii între funcţiile de grefier şi avocat. A cerut ca aceia care vor să fie avocaţi să arate că au făcut studii juridice în ţară sau străinătate. Legea din 1864 este una modernă, baza celor întâmplate ulterior. Se cerea, pentru prima dată, să se facă dovada studiilor juridice ale celor doreau să îmbrăţişeze profesia, aceştia trebuind să certifice şi că au cetăţenia română. S-a constituit o Comisie de verificare a dosarelor, care a avut trei subcomisii: la Bucureşti, Craiova şi Iaşi. S-a înfiinţat tabloul avocaţilor, în care erau menţionaţi cei care au dobândit acest drept şi, tot atunci, s-a instituit purtarea robei, pentru a da solemnitate desfăşurării proceselor”. Prof.univ.dr. Ion Turculeanu, decan de onoare al Baroului Dolj, a precizat: “Vreau să vă spun că aici mă simt ca acasă. Trebuie să arătăm de unde venim, cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Cred că suntem singurul Barou din România care are în arhivă toate datele despre avocaţii care au trecut pe aici din 1875. Să ştiţi că legea din 1864 n-a fost primită cu bucurie, fiind impuse nişte reguli, fiind introdusă disciplina. Pe atunci, mandatul unui decan era de doi ani, iar în Belgia, de unde ne-am inspirat, se păstrează şi acum. Conform atestărilor, Baroul Dolj are, ca dată de înfiinţare, 19 martie 1865, iar primul decan a fost Gheorghe Chiţu, care a ocupat funcţia până în 1875, când a mers drept consilier al Principelui Carol. Dacă vorbim de trecut, începuturile avocaturii sunt în Grecia şi Roma din antichitate. În prezent, avem nevoie de disciplină. Am văzut, la instanţe mai mici, le pot spune aşa, că sunt cazuri când se mai poartă roba, care constituie un moment solemn. În ceea ce priveşte viitorul, profesia trebuie respectată, iar legislaţia trebuie perfecţionată continuu, dar numai în interesul comun”.

Premii oferite de Baroul Dolj

Ca în fiecare an, Baroul Dolj acordă premii celor mai merituoşi practicanţi ai branşei. “Anual, le recunoaştem meritele celor mai buni, pentru activitatea depusă”, a spus Mihai Dragoş Nicu. Iată care sunt distincţiile: Premiul “Gheorghe Chiţu”, pentru întreaga activitate – Bianca Predescu, membră a Baroului Dolj din 1985; Premiul “Virgil Potîrcă”, fost decan al Baroului Dolj – Gheorghe Ion Vaida, pentru donaţia de carte şi mai multe artefacte Bibliotecii şi Muzeului Baroului Dolj; Premiile “Speranţa” – celor mai buni tineri avocaţi care au absolvit examenele – Cătălin Remus Badea, Adriana Antoanela Novac, Emilia Ramona Calciu; Premiul pentru activitate publicistică juridică – Oana Retea.