SUA (alegeri prezidenţiale): Ce se întâmplă la egalitate de electori?

0
246

Sunt 538 de electori, care urmează să rezulte din apropiatele alegeri prezidenţiale. Majoritatea de electori este de 270, cu care se ajunge la Casa Albă. A cărei câştigare este de acum un exerciţiu de cartografiere pentru candidaţii la preşedinţie. Se consideră că există 7 state care pot fi câştigate de fiecare dintre candidaţi (Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin – odinioară „zidul albastru”, dar s-au mai schimbat lucrurile – Arizona şi Nevada, în vest, Carolina de Nord şi Georgia, în est. Cele mai populate state sunt California (54 voturi electorale), Texas – (40), Florida (30). Numărul total de electori este, cum spuneam, 538 – număr par – ceea ce înseamnă că este posibilă o egalitate. S-a întâmplat doar o dată în istoria Americii, se spune că pe la 1800. Dacă niciun candidat nu atinge 270 de voturi necesare pentru a câştiga alegerile, noul Congres (100 senatori şi 435 deputaţi) alege preşedintele, iar Senatul alege vicepreşedintele, ceea ce se numeşte „alegeri contingente”. Concluzia: o egalitate în Colegiul electoral ar aduce probabil un alt mandat lui Donald Trump.