În perioada 11.10.2024- 31.12.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj va desfășura, în cadrul unei campanii de informare, organizate la nivel națonal, sub coordonarea Inspecției Muncii, acțiuni de conștientizare a angajatorilor și salariatilor cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime.
Campania are ca obiectiv, informrea persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat cu privire la condițiile în care pot solicita adeverințe de vechime, precum și informarea si conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă, cu privire la obligația legală de eliberare a acestora. Potrivit dispozițiilor Codului Muncii și Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activității salariatului, angajatorii au obligația să îi elibereze acestuia o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta , durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate. “Acest document aduce informații necesare despre perioada de activitate a salariatului, în cadrul angajatorului și cuprinde următoarele elemente: datele de identificare ale salariatului, datele de identificare ale angajatorului, data și numărul contractului individual de muncă, tipul de contract, data începerii activității, funcția ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul de încetare, perioadele de absențe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila. Acțiunile de informare și conștientizare se vor realiza atât în cadrul acțiunilor de control efectuate de către inspectorii de muncă, precum și prin intermediul comunicatelor in mass- media, pe rețelele de socializare, pe site-ul inspectoratelor teritoriale de muncă și prin orice alte mijloace de comunicare”, a precizat Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj .
Obligaţiile angajatorului
Angajatorul are obligația de a elibera salariaților adeverințe de vechime după cum urmează: în conformitate cu dispozițiile art. 7, alin. 5 din HG nr. 905/ 2017 privind REVISAL, cu modificările și completările ulterioare , la încetarea activității salariatului, angajatorii au obligația să îi elibereze acestuia o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate .Potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 5 din Legea nr 53/2003 Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 7, alin. 6 din HG nr. 905/2017, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să îi elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate, astfel cum rezultă din registrul electronic de evidență a salariaților și din dosarul de personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare, conform prevederilor legale în vigoare, obligația eliberării adeverinței revine administratorului judiciar sau după caz, lichidator judiciar, în termen de maxim 60 de zile calendaristice. Până la data de 31.12.2010 actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă a fost carnetul de muncă. Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, doar în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă. Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator și în cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris după cum urmează: unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt; Inspectoratului Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 de lei/ document. În cazul în care angajatorul este desființat, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice. Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naționale sau, după caz, a serviciilor județene ale Arhivelor Naționale. Datele privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia, a obligației de a elibera adeverința de vechime, se constată și se sancționează de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă. Nerespectarea de către operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice, a obligației de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivele Naționale și, după caz, de serviciile județene ale Arhivelor Naționale.