Grevă la Penitenciarul Craiova

0
159

Astăzi, polițiștii de penitenciar de la Penitenciarul din Craiova (fost de Maximă Siguranţă) au refuzat să intre la lucru. Sindicaliștii, care fac parte din structura Ministerului Justiţiei, sunt nemulțumiți de condițiile de muncă insalubre, lipsa de personal și scăderea siguranței lor.

Protestul a început la poarta instituţiei, dar apoi s-a  extins şi în interiorul unităţii. În Penitenciarul Craiova sunt acum aproape 900 de deținuți. Pentru a le face față, după cum spun sindicaliștii, ar mai fi nevoie de 100 de polițiști de penitenciar. La nivel național, deficitul de personal s-ar ridica la 7.000 de oameni. Sindicaliștii din Craiova spun că, din acest motiv, angajații nu își pot lua concedii, fiind înregistrate restanțe chiar și de doi ani, nu pot fi asigurate toate secțiile din Penitenciar, iar unii nu ajung nici la masă. În plus, potrivit acestora, mașinile pe care le au la dispoziție sunt vechi și pun probleme la transportul deținuților. Au fost peste zece incidente în ultimele luni, unele mașini luând foc. Mai mult, nu de puține ori, polițiștii de penitenciar au fost atacați de deținuți cu diverse obiecte și chiar cu materii fecale și reclamă faptul că cei cu boli grave transmisibile nu sunt izolați.

Ce spun protestatarii

Florin Deloreanu, președintele Sindicatului Polițiștilor de Penitenciare Craiova, a semnalat problemele de personal pe care Penitenciarul Craiova le are. Se pare că ar mai fi nevoie de aproximativ 100 de oameni, pentru desfășurarea în siguranță a activităților, dar și pentru ca munca să fie împărțită corespunzător și echitabil. În Penitenciarul Craiova sunt aproximativ 900 de deținuți. „Am făcut grevă în afara unității aproximativ două ore, continuând în interior, până la ora 12:00. Facem activități, dar reduse, strictul necesar. Condițiile de muncă și siguranța personală sunt mână în mână. Dacă nu avem numărul de personal necesar pentru a asigura misiunile, atunci ne expunem. Ca un exemplu, în loc de patru oameni la instanță, cu 20 de deținuți, noi avem doi oameni. Ne expunem, pentru că noi trebuie să avem un raport deținut – cadru, pentru siguranța lui, dar și a noastră. La Penitenciarul Craiova, statul de funcții este subdimensionat. Adică este mai mic cu aproximativ 100 de posturi față de cât am avea nevoie să funcționăm legal, să avem proporționalitatea asigurată de 1 la 2. La nivel de țară avem 20.000 de posturi pe sistem. Din 20.000 sunt undeva la 13.000. Este un deficit de 7.000 de persoane. La Craiova avem situația în care un om lucrează pentru doi oameni. Avem secții unde sunt doi oameni în stat și lucrează doar unul. Apar disfuncționalități. Nu putem să dăm concedii. Nu putem să asigurăm toate secțiile. Nu putem să asigurăm instanțele. Oamenii de pe secții nu pot să vină să mănânce. Este un drept constituțional. Ar trebui să stăm o oră, noi stăm doar 30 de minute, dar nici atât nu putem să asigurăm. Avem restanțe la concedii din anul 2022. Este foarte mult. S-a resimțit stresul acesta”.

Cele mai mari probleme apar atunci când vine vorba de siguranța polițiștilor de penitenciare. Florin Deloreanu susține că mașinile pe care aceștia le au la dispoziție sunt vechi și le provoacă probleme când transportă deținuții.

Protestele polițiștilor de penitenciare continuă în toată țara, până la finalul acestei săptămâni. Apoi, va avea loc un miting, în București, pe data de 25 octombrie, urmând și runde de negocieri cu Ministerul Justiției și Ministerul Muncii.

Pe condiții de muncă, noi, ca centru zonal, avem în subordine şase județe. Răspundem de toate instanțele de aici. Tot ce avem de prezentat ține de Penitenciarul Craiova. Avem patru mașini, toate de peste 300.000 de kilometri. Am schimbat două motoare până acum. În ultimele şase luni, am avut peste zece incidente, mașini care au luat foc. Acum două-trei săptămâni, am avut un transfer în țară și s-au stricat ambele mașini. Am fost nevoiți să chemăm colegii de la poliție să asigure paza.

Deținuții au diferite boli. Sida, sifilis, TBC. Aruncă pe noi cu diferite substanțe, cu fecale. Este riscul meseriei, dar ne ducem la familie acasă fără să știm. Să iei un TBC la o vârstă precoce, să mergi cu soția și copiii să faci analize pentru că administrația nu e în stare să asigure niște lucruri, adică să izoleze oamenii care au TBC sau Sida, e descurajant, să stai cu frică. Toate lucrurile sunt știute la nivel de administrație. Încercăm să ne poziționăm acolo, ca să asigurăm continuitatea în serviciu. Momentan, facem grevă prin rotație, la nivel de țară, până la finalul săptămânii, iar pe 25 octombrie vom avea un miting în București. După acel miting, intrăm la negocieri cu Ministerul Justiției, cu Ministerul Muncii, cu toți factorii responsabili”, a mai declarat  președintele Florin Deloreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *