Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj a publicat modul de calcul al vechimii , pentru înscrierea la examenele de Grad I, respectiv II, referitoare la anul şcolar 2024/2025. Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar în curs au fost transmise de Ministerul Educației către Inspectoratele Şcolare, în conformitate cu legislaţia.
După cum a precizat Ministerul Educaţiei, în acest an şcolar se aplică prevederile Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru gradul didactic II trebuie să fie cel puțin patru ani la catedră, după obținerea definitivatului. Iată cum se calculează, potrivit ISJ Dolj: An 1: –; An 2: Cerere preinspecție: 01-31 octombrie, în anul școlar premergător înscrierii cu dosar; Inspecție curentă 1: 01 octombrie-31 mai, în anul școlar în care s-a depus cererea de preinspecție; An 3: Dosar înscriere: 28 octombrie-22 noiembrie, după anul școlar în care s-a depus cererea de preinspecţie; Inspecție curentă 2: 1 octombrie-31 mai, în anul școlar în care s-a depus dosarul de înscriere (adică în anul 3); An 4: Inspecție specială: 1 octombrie-31 mai, în anul școlar în care se susține examenul. Conform Ordinului nr. 5561/2011, profesorii trebuie să obțină cel puțin nota 8 (opt) la testul din metodica specialității și, respectiv, la proba orală de pedagogie, pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II. Articolul 23 – „(1) Pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 8 (opt) la testul din metodica specialității și, respectiv, la proba orală de pedagogie. Candidații care nu obțin nota minimă la o probă nu se pot prezenta la probele următoare; (2) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este media aritmetică a notei de la proba scrisă și a notei de la proba orală; (3) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este de cel puțin 8 (opt).” Dacă un candidat a obținut media 10 la definitivat, cererea de preinspecție se depune în primul an după obținerea definitivării.
Mod de calcul pentru gradul didactic I
Conform ISJ Dolj, pentru gradul I trebuie să fie cel puțin patru ani la catedră, după obținerea gradului didactic II. Iată cum se calculează.
An 1:
- Cerere preinspecţie: 1-31 octombrie, în anul școlar premergător înscrierii cu dosar;
- Inspecţie curentă 1: 1 octombrie-31 mai, în anul şcolar în care s-a depus cererea de preinspecție;
An 2:
- Dosar înscriere: 28 octombrie-22 noiembrie, după anul şcolar în care s-a depus cererea de preinspecţie;
- Colocviu de admitere: 15 ianuarie-15 februarie, în anul școlar al înscrierii cu dosar;
- Inspecţie curentă 2: În anul școlar în care a depus dosarul și a susținut colocviu, până pe 31 mai;
An 3: Depunerea lucrării metodico-ştiinţifice: până la 31 august a anului școlar următor celui în care s-a susținut colocviul de admitere;
An 4: Inspecţie specială şi susţinerea lucrării metodico-stiintifice: 1 octombrie – 31 mai a anului școlar următor celui în care s-a depus lucrarea metodico-știintifică;
Dacă un candidat a obținut media 10 la gradul II, inspecția curenta 1 se va face în același an cu depunerea dosarului.
Ordinul nr. 5561/2011 stabilește că inspecția specială pentru acordarea gradului didactic I se efectuează la patru activități didactice. Nota la inspecția specială se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei de examinare.
Articolul 38 – „(1) Inspecția specială pentru acordarea gradului didactic I se efectuează la patru activități didactice și este valabilă numai pentru anul școlar în care a fost efectuată.
(2) Inspecția specială se susține la specializarea la care candidatul a fost admis la colocviu sau la una dintre disciplinele pe care candidatul cu specializarea respectivă le poate preda conform Centralizatorului și pe care are încadrare.
(6) Nota la inspecția specială se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei de examinare.
(7) Nota minimă de promovare a acestei probe este 8 (opt).
(8) Candidații care nu au obținut nota minimă de promovare a inspecției speciale se consideră respinși și nu mai au dreptul de a susține lucrarea metodico – științifică.
(9) Nota acordată la inspecția specială nu poate fi contestată.
(10) În perioada efectuării concediului de creștere a copilului și a concediului fără plată nu pot fi efectuate inspecții sau susținute probe de examen.”
Articolul 39 – „(4) Nota la proba de susținere a lucrării metodico-științifice se calculează ca medie aritmetică a notelor, de la 1 la 10, acordate de fiecare dintre cei 3 membri ai comisiei, ca număr întreg sau cu zecimale. Nota acordată nu poate fi contestată. Nota minimă de promovare a acestei probe este 9 (nouă).”
Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj: