Un bărbat, Iwao Hakamada, în vârstă de 88 de ani, cel mai longeviv condamnat la moarte din lume, a fost achitat de un tribunal japonez, după ce a constatat că probele folosite împotriva lui fuseseră „fabricate”. Iwao Hakamada, condamnat la moarte de mai bine de o jumătate de secol, a fost găsit vinovat în 1968, de uciderea şefului său, a soţiei acestuia şi a celor 2 copii adolescenţi, dar şi de însuşirea a 200.000 yeni în numerar. Cazul lui Hakamada este unul din cele mai lungi şi mai faimoase saga judiciare din Japonia. A stârnit un interes public larg şi joia trecută aproximativ 500 de persoane au făcut coadă pentru locuri în sala de judecată din Shizuoku. Hakamada trăieşte sub îngrijirea surorii sale din 2014, când a fost eliberat. El a negat iniţial jaful şi uciderea victimelor, dar mai târziu în urma bătăilor şi interogatoriilor până la 12 ore pe zi s-ar fi îndoit. Ani de zile avocaţii săi au susţinut că ADN-ul din hainele victimelor nu se potriveşte cu al lui. În cele din urmă argumentul a fost convingător pentru judecătorul Hiwaki Murayama care în 2014 a acceptat că hainele nu erau cele ale inculpatului. Rejudecarea unui proces în Japonia este rar întâlnită şi cazul lui Hakamada este al 5-lea în istoria postbelică. Alături de SUA, Japonia menţine încă pedeapsa capitală, condamnatul fiind anunţat de spânzurare cu doar câteva ore înainte.