Bogdan Ghiu vine la „Scriitori la TRADEM”

0
619

Iniţiat în urmă cu doi ani – timp în care i-a avut ca invitaţi pe scriitorii Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Peter Sragher şi Paul Vinicius –, proiectul cultural „Scriitori la TRADEM” continuă. De această dată, în faţa publicului vine Bogdan Ghiu, care susţine astăzi, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, conferinţa „Dada-Democraţia”, urmată de un recital din poezia sa.

Bogdan Ghiu (născut la 5 iulie 1958, în Bucureşti) este poet, eseist (analist şi teoretician cultural: literatură, filozofie, media, arhitectură şi urbanism, artă contemporană, politică), jurnalist, realizator radio-TV şi expert media-comunicare, traducător de filozofie franceză contemporană („French Theory”) şi de literatură franceză.

Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti (1982), a fost elev al lui Jacques Derrida la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris (1991-1993). Între 1977 şi 1983 a fost membru al Cenaclului de Luni, coordonat de Nicolae Manolescu, iar între 2005 şi 2010, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Centrului PEN Român (din 1990).

Anul trecut a realizat conceptul teoretic aflat la baza proiectului Performing History, realizat împreună cu curatorii Maria Rus Bojan şi Ami Barak pentru artiştii Ion Grigorescu şi Anetta Mona Chişa-Lucia Tkacova, ales să reprezinte România l Bienala de Artă de la Veneţia. Tot în 2011 a fost curator al expoziţiei internaţionale tematice de arhitectură Fluenţe (Timişoara, 7-9 octombrie), organizată de revista Arhitext.

În prezent, Bogdan Ghiu este membru în redacţia revistei „Idea artă + societate”, titular al rubricilor săptămânale „Evul Media” şi „Politica lui Bartleby” şi al rubricii zilnice „Unde ne oprim în Bucureşti” (Radio România Cultural) şi colaborator permanent al revistei Arhitext.