În primele opt luni ale acestui an, creştere a faptelor ilegale, depistate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Română

0
394

Ca urmare a intensificării misiunilor de supraveghere şi control , desfăşurate în Punctele de Frontieră , în primele opt luni ale anului, precum şi în zona de competenţă, se constată o creștere a numărului faptelor ilegale săvârşite la frontieră, atât de cetăţeni români cât şi străini, iar suma contravențiilor aplicate s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie-august a.c., poliţiştii de frontieră au constatat 26.791 de fapte ilegale, dintre care 11.732 infracţiuni şi 15.059 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Cele mai multe încălcări la regimul juridic al frontierei de stat au vizat trecerea/tentativa de trecere ilegală a frontierei, falsul și uzul de fals şi dreptul de proprietate intelectuală, fiind ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste 293 milioane lei. De asemenea, au fost aplicate amenzi în cuantum de peste 11.543.000 lei, sumă care s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. “Totodată, cu ocazia controlului de frontieră, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 6.813 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au vizat cetățenii terți care au depășit termenul de ședere pe teritoriul statelor membre UE și lipsa unei vize sau permis de şedere valabil. Reamintim faptul că,  de la integrarea în Spațiul Schengen,  cu frontierele aeriene și maritime, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se folosește aplicația eDAC, în perioada de referință polițiștii de frontieră efectuând peste 746.000 de verificări cu ajutorul ei. Aplicația este un instrument foarte util care permite efectuarea verificărilor într-un timp scurt în bazele de date relevante ale autorităților române, dar și în cele din Spațiul Schengen și este folosită inclusiv de către echipele mobile din teren, din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră (colegii care desfășoară activități și control la „frontiera verde” și pe căile de comunicație). Politia de Frontieră Română cooperează, de asemenea, cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, DGV etc.) dar și cu cele din statele vecine, măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie”, precizează, într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Română.