Pase scurte / Pase lungi: Priştina, un alt început?

0
476

Victorie rotundă, categorică şi meritată a tricolorilor la Priştina, prima în al doilea mandat al lui Mircea Lucescu la naţională după mulţi ani. Nici nu îi mai socotesc. Pe stadionul „Vadilj Vokri” (numele unui internaţional iugoslav kosovar, atacant, singurul care a evoluat în reprezentativa ex-Iugoslaviei) echipa României a făcut un meci bun şi nu doar fiindcă s-a impus (3-0) cât pentru calitatea prestaţiei, în care anumite detalii mi s-au părut inspirate din filozofia selecţionerului spaniol De la Fuente, cu jucători de bandă rapizi (Denis Man şi Valeriu Mihăilă) concentrare maximă la construcţie, printr-o coerentă conservare a balonului, în fine tot ce s-a văzut. Scorul putea lua oricum proporţii. Mircea Lucescu i-a lăudat pe Man, Drăguş şi Mihăilă. Ce mi-a atras atenţia la Mircea Lucescu a fost altceva: fermitatea cu care le-a răspuns, la conferinţa de presă, ziariştilor kosovari că va vorbi în limba română, şi taxarea decentă a unuia care încerca o întrebare fără linie de sosire. Ambele momente au avut schepsisul lor, chiar o simbolistică a lor. Când ai în faţă un antrenor, cu o carte de vizită impresionantă, de care s-a auzit în Europa, îţi pregăteşti întrebările şi nu vii „la plesneală”. În fine, presa de la Belgrad a salutat victoria „fraţilor” („bravo, braco”), aşa scrie Informer, care menţionează autorii golurilor (Denis Man min. 40, D. Drăguş min. 82 şi R. Marin min. 51). „În acest fel românii s-au răzbunat pe publicul de acolo, care a fluierat din răsputeri în timpul intonării imnului naţional al României şi a fluturat steaguri ale celebrei organizaţii teroriste UCK”. Un steag al UCK a fost expus de suporterii kosovari în spatele băncii României, în timpul intonării imnului. Antrenorul kosovarilor Franco Foda n-a găsit nici o soluţie tactică la dezlănţiurea echipei române, deşi a avut la dispoziţie câţiva jucători (M. Rashica, A. Rahmani, Berisha, V. Muriqi), care evoluează la cluburi europene de ţinută. Trecând la obiect victoria e bună, tonică, e foarte bună, mai ales pentru Mircea Lucescu, care devine credibil în ceea ce spune, şi nu lasă loc startului la ironii. În care nu ne întrece nimeni. După Priştina am devenit optimişti. Să sperăm, nu pentru puţină vreme, să ne bucurăm, ştim din poziţia planetelor, că dezamăgirea în fotbal nu întârzie prea mult.