Gabi Ruse, surpriza de la US Open

0
450

Gabriela Ruse (26 de ani, 122 WTA) a produs una dintre marile surprize de la US Open, după ce s-a calificat în turul 3 al ultimului turneu de Mare Şlem al anului, în urma victoriei clare contra cehoaicei Barbora Krejcikova (8 WTA), câştigătoare recent la Wimbledon, scor 6-4, 7-5. Românca, venită din calificări, s-a impus după o oră şi 46 de minute, în care a reuşit 8 aşi şi a comis trei duble greşeli şi a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 28-27.
În turul 3, Ruse o va întâlni pe spaniola Paula Badosa (29 WTA), contra căreia a câştigat singurul meci direct de până acum, în februarie 2022, în primul tur la Dubai, cu 6-3, 5-7, 6-4. Românca este pentru prima dată în turul al treilea la un turneu de Mare Şlem şi şi-a asigurat un cec de 215.000 de dolari pentru prezenţa în turul 3