Mihai Rotaru ar trebui să-l lase pe Ivan să-şi continue cariera la Rapid şi nu să mai tărăgăneze negocierile. Giuleştenii au confirmat interesul, suma pare să depăşească 1 milion de euro, aşa că „drum bun, cale bătută!” Cu banii încasaţi poate fi adus un atacant de care echipa are mare nevoie. Deşi ar fi nevoie de vreo doi, dar mai bine unul de clasă, decât cinci ca Blesa.
Prelungirea colaborării cu Ivan nu aduce decât prejudicii ambelor părţi. Jucătorul nu mai are loc de upgrade aici, este blazat, deprimat. Când nu e accidentat, atunci nu e în formă, când nu-l înjură publicul, atunci nu are parte de antrenorul care să-l motiveze, etc. Mereu se găsesc pretexte pentru a disimula plafonarea lui Ivan la Craiova. Cu 2-3 goluri date din joi în Paşte îşi salvează mereu imaginea şi prelungeşte convieţuirea nocivă cu Universitatea Craiova. În loc să-şi relanseze cariera în altă parte. Nu ştiu dacă pentru el Giuleştiul e soluţia, fiindcă presiunea publicului e şi mai mare, poate că i s-ar potrivi o echipă cu pretenţii mai mici, care să joace mai mult pentru el, pe contraatac, dar acum ar avea în Giuleşti atuul conlucrării lui Şumudică, un antrenor care poate resuscita jucători precum Ivan.
Mergând pe sentimentalismul lui Rotaru, Craiova are de pierdut. L-a ţinut pe Mateiu cu vreo 4-5 ani mai mult decât era cazul (drept dovadă, acesta nu are loc într-o echipă fără pretenţii precum Petrolul), mai sunt şi alte exemple, cel mai recent fiind Markovic. Sau poate problema este la Craiova, la club, la echipă, aşa cum a spus Nistor, dar şi în acest caz trebuie lăsaţi să plece jucătorii atunci când au oferte, fiindcă le retezi şansele de progres. Poate s-a creat acea stare de „dolce far niente” care împiedică pasul spre performanţă. Nu poţi trece peste ea decât prin schimbarea generaţiilor, sperând că se imprimă treptat o altă mentalitate.
Ivan a fost ridicat în slăvi, fiindcă a refuzat trecerea la FCSB. Poate că a făcut-o din ataşament faţă de Craiova, poate că a făcut-o pentru că nu ar fi rezistat acolo. Pe Gigi îl impresionezi uşor cu o tumbă ca să te transfere, dar la fel de uşor te poate izgoni după două meciuri în care doar faci umbră terenului. Pe când la Craiova e „trai, neneaco, cu banii babachii”…Rădoi l-a inclus pe Ivan pe lista proscrişilor din pricina delăsării, a indolenţei, dar a fost el cel care a plecat, iar ceilalţi antrenori au învăţat lecţia şi s-au complăcut cu jucătorul protejat de patron.
Personal, pe Ivan nu-l mai pot tolera de când l-am auzit cum îşi desfiinţa colegii după calificarea pierdută în Israel în grupele Conference League, meci în care tocmai el ratase un penalty. Adică, în loc să-ţi asumi ratarea obiectivului, împreună cu echipa sau chiar individual, ţinând cont de vechime şi de penalty-ul ratat, în loc să-ţi aperi colegii măcar de faţadă, atât pentru că sunteţi o echipă, o familie, dar mai ales pentru eşti un veteran al lotului şi un lider în vestiar, tu, Ivane, vii şi îi desfiinţezi, afişând un discurs de genul „n-am cu cine…” Poate că a fost neinspirat, poate că acesta este caracterul său, nu ştiu. Îl bănuiam că nu debordează de inteligenţă, dar dacă neghiobia e completată de nemernicie, e grav. Numai pentru acea replică, Ivan îşi merită oprobiul public de care are parte aproape meci de meci de în ultimii doi ani pe „Ion Oblemenco”. Decât un veteran cu astfel de caracter, prefer un mercenar onest! Nu intenţionam să fac public acel episod (deşi au mai fost martori la el, unii dintre ei la fel de stupefiaţi ca subsemnatul), dar îmi repugnă imaginea aceasta dobândită de acest Ivan în unele cercuri, de jucător reprezentativ pentru Craiova. Pentru a păstra o amintire frumoasă a perioadelor lui Ivan la Craiova e mai bine să fie eliberat. Are zeci de goluri şi mulţi ani adunaţi în alb-albastru, dar a intrat deja în zona „boală lungă, moarte sigură”.
Uneori, personal exagerez criticile la adresa jucătorilor şi în speranţa că acestea le vor stârni orgoliul, că vor uni vestiarul şi vor da replica pe teren la unison contra aşa-zisului „duşman” ori contestatar, vor găsi motivaţia în aceste reproşuri, dar când vezi că din interior apar astfel de atitudini, „lasciate ogni speranza…” Înconjurat doar de yesmeni, Rotaru se complace să asculte serenade perfide precum cele ale lui Ivanovici de la Fanatik, care înalţă ode ticsite de ipocrizie, în timp ce-i botează pe jucători “Bairam” sau “Scrieciu”, încă o dovadă că numai interesul îi poartă fesul, nu dorinţa de a releva realitatea.
E cazul să reevaluăm glorificarea unor jucători care nu au decât meritul de a acumula ani de muncă (mulţi dintre ei, şi anii şi jucătorii, la umbră) la Craiova, unde e totul OK, leafa mare şi la timp, condiţii bune, iar unii suporteri găsesc că e cazul să-i şi idolatrizeze. Sigur, copiii au nevoie de vedete, de modele şi e bine să avem ce le oferi, dar în acelaşi timp e bine să-i şi protejăm de dezamăgiri, să le arătăm că idolii îşi clădesc cu trudă soclul. Pentru noi, cei mai hârşiţi, e nevoie de foarte multe pentru a accepta jucători în categoria legendelor sau a jucătorilor reprezentativi, aşa că ne e suficient să se arate demni de statutul de mercenari, să-şi facă treaba bine pentru banii încasaţi. De acolo, e cale lungă până la intrarea în Olimp.
PS. Am văzut la meciul cu Buzăul un gest al puştiului Bană care mi s-a părut incredibil. Probabil deranjat de unele apostrofări, a ripostat la adresa publicului după golul marcat. L-am apreciat pe tânărul atacant pentru sacrificiile pe care le-a făcut pentru a ajunge fotbalist şi cu atât mai mult îmi doresc să aibă parte de o carieră frumoasă, pe măsura implicării, mai ales că e şi oltean, dar ar fi cazul ca vreun apropiat să-l povăţuiască acum, pentru a nu se pierde înainte de a apuca să explodeze, fiindcă astfel de gesturi nu-i pot aduce decât mari prejudicii. La Craiova au avut parte de contestări şi jucători uriaşi, poate mai puţin îndreptăţite, dar aşa cum te pot adula, la fel de uşor oltenii te pot repudia şi e bine să asimilezi precoce această stare de fapt, fiindcă „aşa e la Craiova şi aşa va fi mereu”.