Pentru Novak Djokovik câştigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Paris a fost o misiune. Şi totul s-a încheiat cu un strigăt din inimă în final şi rareori, sau poate niciodată a arătat atâta încărcătură emoţională în cariera lui. Medalia de aur câştigată, prin victoria asupra lui Carlos Alcaraz este sfârşitul unei obsesii personale, care a început în 2008 la Beijing. După 24 de titluri de Grand Şlem (7-Wimbledon, 3 Roland Garros, 10 Australian Open, 4 US Open), 7 finale ATP, 40 Master 1000, 98 de titluri generale şi 428 de săptămâni ca număr unu, la 37 de ani şi-a văzut visul împlinit: a obţinut ceea ce îşi dorea, devenind a treilea cel mai vârstnic campion olimpic. 2 ore şi 52 min. a durat partida de real nivel, un clasic al anilor 2020, între Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz. Două seturi fără niciun break, decise la tie-break în avantajul lui Nole. Niciunul dintre finalişti n-a cedat. A fost a 5-a participare la Jocurile Olimpice pentru Novak Djokovic, recompensat până acum doar cu o medalie de bronz la Beijing. Acum a obţinut aurul care lipsea în palmaresul său încărcat. Parisul, unde în urmă cu 8 ani pe 5 iunie 2016 câştiga primul Roland Garros, i-a adus trofeul atât de râvnit, într-un an, cel mai prost al carierei lui, fără titluri, cu o finală câştigată şi locul 1 mondial lăsat lui Janick Sinner. Va continua, poate nu atât pentru a domina cât pentru a excela cu siguranţă. „Aur pentru Serbia, cel mai mare succes sportiv din viaţă(…). Doamne mulţumesc” a salutat în lacrimi imnul naţional al Serbiei. Lacrimile lui Nole au făcut toată Serbia să plângă. Cu numai 2 medalii de aur, obţinute până în prezent Serbia se află pe locul 21 în clasament. „Tata este cel mai bun” era scris în mesajul fiicei lui Novak şi Jelena, Tara atât de apropiată de tatăl său, ca şi fratele ei Stefan. O psiholoagă din Serbia Tatjiana Danicic a spus că Tara i-a dat jucătorului putere să continue, să persevereze până la victorie printr-un tip aparte de emoţie.
