Schimb de prizonieri între Occident şi Rusia

0
424

26 de persoane reţinute în 7 ţări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia, Belarus) au trecut ieri prin aeroportul din Ankara, în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri organizat vreodată de la sfârşitul „războiului rece”. 16 din cele 26 persoane eliberate au fost reţinute în Rusia şi Belarus. Printre acestea se numără americanul Evan Gershkovich, corespondent pentru Wall Street Journal, arestat în 2023 la Ekaterinburg şi condamnat la 16 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea SUA. În ajunul schimbului, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, confirmase că problema se discuta la nivelul serviciilor speciale între Moscova şi Washington. Alexei Navalni ar fi trebuit să fie printre prizonierii eliberaţi, a confirmat Jake Sulivan, consilier pentru securitate naţională la Casa Albă şi mai multe instituţii de presă raportaseră despre negocierile ce se purtau între SUA şi Rusia. Foştii deţinuţi, graţiaţi prin decret al preşedintelui Vladimir Putin, au ajuns cu un avion care ateriza la baza militară Andrew, lângă Washington, unde au fost primiţi de Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris. Un fost mariner american, Paul Whelan, reţinut la sfârşitul anului 2018 pentru spionaj a fost, de asemenea, eliberat. Partea rusă a avut şi ea 10 persoane, obţinute la schimb printre care Vadim Krasikov, un presupus agent rus condamnat la închisoare pe viaţă în Germania pentru asasinarea în decembrie 2021 a unui gruzin.