Mitriţă, aproape de a semna cu Gaziantep

0
555

Meciul retur cu Maribor, care a consfiinţit eliminarea prematură a Univesităţii Craiova din cupele europene, poate fi printre ultimele pentru Alexandru Mitriţă în tricoul alb-albastru. Presa turcă îl anunţă pe jucătorul oltean ca transferat la Gaziantep. Cotidianul „Gaziantep Oluşum” scrie că Mitriţă ar ajunge săptămâna viitoare în cantonamentul echipei din Turcia, asta însemnând că meciul cu Petrolul, de duminică, ar fi ultimul la Universitatea Craiova. Se pare că preţul tranzacţiei ar fi undeva în jurul sumei de 4 milioane de euro. Mitriţă are deja 3 goluri în acest sezon la formaţia din Bănie.  

„Gaziantep FK a ajuns la o înțelegere cu extrema stângă în vârstă de 29 de ani, Alexandru Mitriță, care joacă la Universitatea Craiova. S-a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova, iar cu jucătorul s-a semnat un acord pentru două sezoane, cu opţiune de prelungire pe încă unul. Mitriţă este aşteptat să intre joi în cantonamentul de la Düzce” au scris jurnaliştii turci.

 „Suntem supărați. Am făcut un meci bun, am avut două sau trei ocazii de gol. Trebuia să fim mai deștepți, să oprim jocul. Nu cred că s-a pierdut calificarea în acest meci, s-a pierdut în meciul tur. Aveam mult mai mult timp să întoarcem (n.r. dacă ar fi marcat mai repede), dar s-a văzut, am dominat, am avut atitudine, dar au fost două greșeli care nu trebuiau să fie și am luat două goluri. Frustrarea e foarte mare, ne doream să ajungem acolo, dar nu avem ce să mai facem. Trebuie să muncim, nu mai avem ce să facem. Trebuie să o luăm de la capăt. Sunt foarte supărat, nu vreau să vorbesc (n.r. despre ce i-ar trebui Craiovei pentru a deveni mai bună). Trebuie să ne axăm pe campionat, luăm fiecare meci din campionat și încercăm să-l câștigăm”, a declarat Alex Mitriță după meciul cu Maribor.

Gaziantep, la care joacă Alexandru Maxim şi de la care a plecat recent Denis Drăguş, s-a întărit în vara aceasta cu Kacper Kozlowski, Kenan Kodro, Stephen Bitok, Quentin Daubin și Enric Saborit.