Studenţii Universităţii din Craiova vor avea ocazia, în curând, să petreacă mai mult timp la bibliotecă. Conducerea centrului universitar a anunţat că va modifica programul astfel încât să fie mai flexibil şi va urmări comportamentul personalului angajat în relaţia cu tinerii. Totodată, se fac pregătiri pentru a retuşa dotările. Totul pentru a da posibilitatea cursanţilor să facă performanţă.
„Trebuie să intrăm într-un alt tip de relaţie între bibliotecă şi studenţi, cât mai repede cu putinţă. Directorul de la bibliotecă are sarcina de la Consiliul de Administraţie să se ocupe de flexibilizarea programului la bibliotecă, să vadă dacă tot personalul de acolo este necesar, cum interacţionează cu studenţii, ce calculatoare le trebuie şi dacă programul acela după care funcţionează este normal”, a precizat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.
În prezent, biblioteca Universităţii din Craiova este deschisă până la ora 15.00, când teoretic majoritatea studenţilor sunt la cursuri, şi nu le dă acestora posibilitatea de a mai studia suplimentar. Rectorul intenţionează să schimbe programul: „Să înceapă de la ora 15.00 şi să se încheie undeva spre miezul nopţii”.
eu nu stiu de unde aveti asemenea informatii.Programul bibliotecii incepe la ora 7.30 si se incheie la 3.30 (tura 1), iar tura a 2-a incepe la ora 11 si se incheie la ora 19. Asa ca mai bine documentati-va inainte de a scie un articol
Depozitele Bibliotecii Universitatii din Craiova precum si salile de lectura au program de dimineata pana la ora 19.
Ar fi foarte indicat, de A VA DOCUMENTA INAINTE DE A SCRIE UN ARTICOL, asa cum TREBUIE SA FACA un jurnalist serios si profesionist; daca le scriem doar din birou, atunci, stimata doamna, mai bine DATI-VA DEMISIA SI PLECATI IN LUMEA LARGA. Halal jurnalisti.
La toate facultatile cu biblioteca, exista program pentru cititori de la 07.30 la 19.00. Vina nu este a programului de functionare a bibliotecii, ci a unor cadre didactice, care, atunci cand scot cate o carte o si vand repede de tot la studenti: ca atare ce sa mai studieze studentii, cand au deja cartea; deci implementarea modului de studiu occidental in biblioteca trebuie sa porneasca prin schimbarea mentalitatii cadrelor didactice, care multe dintre ele vad biblioteca ca pe o simpla piesa de ajutor pentru acreditare, evaluare, etc. Nu in ultimul rand, in biblioteci trebui sa se investeasca masiv in dotare, infrastructura, eleganta si stil. deabia dupa tot acest lung si dificil proces putem vorbi despre program; dar, pana acolo e cale lunga.
si eu stiu acelas lucru(mai ales ca sotia lucreaza in domeniu)azi este tura a2-a
documentati-va numai scrieti prostii
Un articol” foarte dubios! Facut parca la comanda… Parca ar justifica exact masurile ulterioare pe care se gândeste sa le ia “stapânirea”…
2 vorbe, 3 tâmpenii!!!
Asa e cu ziaristii astia ai lui peshte prajit, scriu dupa ureche si veninos… Ca de, au devenit si ei ziaristi peste noapte si se închipuie mari vedete!!! Stati linistiti, nu sunteti decât niste scribi care dezinformati, scrieti la comanda, dupa ureche etc…
Rusine!!!
E numele real, nu am nimic de ascuns, iar despre lipsa de amabilitate fata de cititori(nici la mine, nici in cazul colegilor) nu poate fi vorba!
Plin de ironie inutila si rautate, articol comandat, deontologia… lasa de dorit. in plus CENZURATI, stergeti postarile care nu va sunt pe plac, ce democratie!
Lucrez acolo, toate comentariile dinaintea mea sunt juste, studentii au cursurile cumparate obligatoriu, iar cei mai multi nu se obosesc sa citeasca suplimentar, ca sa nu zicem ca cei mai multi nici nu au PREZENTA la cursuri, preferand parcul sau terasele de vizavi.
Sunt singura, programul colegilor mei unde sunt doua ture este pana la 19. DACA DORITI program redus, ok, o sa ramanem mai putini!!
Pentru ca NU sunteti de profesie bibliotecar ar fi trebuit sa va documentati serios: in orice Biblioteca programul cu publicul este cu o ora mai mic decat programul total. ADICA: lucrezi 8 ore/zi din care 7 cu publicul. Acea ora este pentru ACTIVITATI INTERNE(punerea cartilor restituite pe rafturi, redactare /ordonare / indosariere acte, hartoage, statistici_ cei care nu sunt PROFESIONISTI nu stiu ce inseamna asta, dar cand scrii un articol trebuie sa fie documentat.
Nu sunteti ziar de scandal, nu ar trebui sa faceti asa ceva. Nu e corect si adevarat ce scrieti.
Articolul NU ESTE COMANDAT. Precizările privind programul pana la ora 15.00 au fost facute chiar de rector la intalnirea cu studentii de la Casa Studentilor cu ocazia lansarii revisti CSInfo. Au fost acolo si televiziunile si exista inregistrari cu ce a spus RECTORUL.
Sunt de 27 de ani în Universitate dintre care 20 numai în Bibliotecă și nu am văzut așa ceva. Cred că vreți să ne autoeliminăm. Eu personal și nu numai eu, mă simt umilită, parcă trăim într-o junglă, banii ni se iau puțin câte puțin până n-o să mai rămână nimic, datoriile cresc de la o zi la alta. Iar cât privește programul bibliotecii habar nu aveți de așa ceva. Ce înseamnă 15 până către miezul nopții? Oare trebuie să dormim aici până la urmă? Studenții nu vin nici ziua, dar noaptea. Iar pe unii profesori nici nu-i cunoaștem, n-au intrat vreodată într-o sală de lectură sau depozit cu peste 100.000 volume să vadă despre ce e vorba….Acum se apropie Sfintele Paști, ce bucurii ne oferă, tăiere de salariu? îmi mai rămân doar 100 de lei din salariu.Rușineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
CINE VA COMANDAT ACEST ARTICOL ?!
Sunt o studentă, iar sora mea lucreaza într-o bibliotecă universitară. Vreau sa va informez, ca programul la bibliotecile facultatilor este in doua ture, insemnand, de la ora 7.30 la ora 19. Cei care scrieţi articole nedocumentate, stiţi ce înseamnă să lucrezi cu utilizatorii?
Rolul bibliotecarului nu se rezumă doar la a lua şi a da cartea de pe raft, ci de a GHIDA utilizatorul în noianul de informaţii, de a-l ÎNVĂŢA cum să utilizeze mai eficient resursele informaţionale ale bibliotecii.
Voi ştiţi în ce condiţii lucrează bibliotecarii? Vreţi zâmbete de la ei? DAR lor ce li se oferă în schimb? Praf, MULT PRAF, căratul cărţilor, mutarea cărţilor dintr-o parte în alta ( deoarece pt. depozite sau săli de lectură nu există suficiente spaţii ), sfidare din partea cadrelor didactice care sunt direct răspunzătoare de faptul că studenţii nu mai vin în biblioteci, deoarece sunt obligaţi să le cumpere cărţile, în loc să fie îndrumaţi către studiu şi cercetare. Ştiţi că, aproape ţoţi care lucrează în biblioteci suferă de alergie din cauza prafului? Cunoaşteţi faptul că atunci când este o situaţie dificilă în ei „se aruncă întotdeauna cu pietre”? Când nu mai există bani, ei sunt primii cărora li se taie din salariu şi sunt ameninţaţi cu restructurarea! Iar despre program, documentaţi-vă domnilor jurnalişti!!! Aveţi un interes anume să se desfiinţeze bibliotecile? Oricum, avem cei mai mulţi analfabeţi, suntem pe locul ÎNTÂI în U. E.!!! Este politică de stat să avem tot mai mulţi cetăţeni care NU TREBUIE să gândească?
Dacă mai aveţi un pic de DEMNITATE, voi, cei care aţi scris articolul acesta mincinos aţi face bine să RETRACTAŢI totul.
Comments are closed.