FNGCIMM şi-a consolidat poziţia de pilon de susţinere a sectorului IMM din România, acordand, in primul trimestru al anului 2012, un volum total de garantii de aproximativ 162 milioane EUR, în contextul unei creşteri cu peste 60% a valorii garanţiilor faţă de perioada similară a anului trecut. “Ne bucurăm că am reuşit să creştem puternic în prima parte a acestui an, în condiţiile în care anul 2011 a reprezentat deja un vârf al activităţii noastre din ultimii zece ani. Deşi contextul economic este în continuare dificil, iar factorii meteo şi-au pus o amprentă negativă asupra indicatorilor macroeconomici din această perioadă, FNGCIMM şi-a respectat angajamentul în continuarea identificării de oportunităţi şi crearea de produse adaptate necesităţilor sectorului IMM”, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele şi directorul general al FNGCIMM. De aceste garanţii au beneficiat, în prima parte a anului în curs, un număr de cca. 2.200 de IMM-uri, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul de garanţii emise a depăşit cifra de 2.400, în crestere cu cca. 36% faţă de primul trimestru al anului 2011.
omunicări constante şi constructive
Analiza comparativă a celor două perioade a identificat, de asemenea, continuarea trendului pozitiv înregistrat în accesarea garanţiilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene. Astfel, în trimestrul 1 din 2012, valoarea acestor garanţii s-a dublat în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2011, atingând un nivel de peste 20 milioane EUR. Un trend similar s-a înregistrat şi în cazul acordării de garanţii pentru derularea programelor guvernamentale, valoarea acestora atingând un nivel de peste 32 milioane EUR, faţă de 15 milioane EUR în primul trimestru 2011. În acelaşi context, reluarea activităţii de garantare a IMM-urilor în cadrul programului Kogalniceanu, din luna martie a.c., a însemnat deja susţinerea unui număr de cca. 220 de întreprinderi, beneficiari de garanţii în cuantum de peste 4 milioane EUR. „Aceste performanţe deosebite vin să evidenţieze rezultatele preocupările noastre permanente de eficientizare a activităţii, a proceselor interne, dar şi a asigurării unei comunicări constante şi constructive cu partenerii noştri, bănci, instituţii finanţatoare, ministere de resort şi alte entităţi publice. Deşi se manifestă semnale pozitive, nu putem să nu ne arătăm îngrijorarea faţă de evoluţia pe termen lung a sectorului IMM. Perspectiva aplicării noilor prevederi ale BASEL III şi impactul pe care acesta îl va genera asupra politicilor de creditare ale instituţiilor finanţatoare va reprezenta, cu siguranţă, un subiect arzător în următorul interval de timp”, a mai adaugat Şaramet.
Înfiinţat în 2001, FNGCIMM are ca acţionar unic statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Fiecare din cei zece ani de activitate i-a adus o creştere continuă a cifrei de afaceri, rezultat generat de accentul pe care echipa FNGCIMM l-a pus pe aspectele inovative ale sistemului de garantare şi contragarantare şi de adaptarea cât mai eficientă la necesitatile si evolutia segmentului IMM din Romania.