Seceta şi planurile politice ale lui MRU

0
430
Mihai Răzvan Ungureanu

Nu prea ştim care sunt proiectele economice ale actualului premier, în afara  anunţatelor privatizări, haotice şi scandaloase, detaşându-se vânzarea Cupru Min, din care nu poate ieşi decât boţit iremediabil. A mai apărut şi povestea cu Laszlo Borbely, demisionat din funcţia de ministru al Mediului, şi înlocuirea acestuia cu un alt reprezentant UDMR, cum ar fi Attila Korodi, are inconvenientul incertitudinii semnării acordului de mediu pentru RMGC de la Roşia Montană. Suntem, în schimb, bombardaţi cu proiectele sale politice, miercuri, la Academia Română, premierul abordând chestiunea implicării intelectualilor în politică. Hodoronc-tronc. Noi credeam că agenda premierului geme de probleme serioase, unele cardinale pentru bunul mers al treburilor ţării şi, când colo, suntem serviţi cu ceva asemănător unui meniu de ştevie: construirea unui partid în jurul lui. Încet, încet, lucrurile încep să se lămurească. Cea mai mare lovitură de imagine pentru actualul premier ar fi regretarea predecesorului său. Până atunci însă, realitatea arată rău şi ultima îngrijorare, de care n-aveam nevoie, este seceta care se instalează în sudul ţării. La această veste, premierul şi scrobiţii săi colaboratori din Cabinet probabil strâmbă din nas. Deşi anul trecut exact agricultura, prin aportul său consistent la PIB, a fost de mare ajutor ţării. Dacă, în câteva zile, Cel de Sus nu priveşte spre deznădăjduiţii producători agricoli, bine nu va fi. Un ajutor guvernamental în pornirea sistemelor de irigaţii este puţin probabil, din cauza rigorilor UE. Realitatea stă pe cifre necruţătoare. Cu astfel de probleme nu se încurcă premierul de dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, deşi, pentru orice minte sănătoasă, ele au gravitate maximă, în discuţie fiind securitatea alimentară. În schimb, premierul meştereşte la o construcţie de dreapta, cum suntem încredinţaţi. Adică preia „tocăria” şi acoperişul de la PDL, amenajările interioare de la partidul lui Mihai Neamţu – Noua Republică – şi fundaţia de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea, care mai aduce, bineînţeles, şi „interesul naţional”. Adriean Videanu, fiindcă tot are multe idei şi ştie ce înseamnă munca, îi curtează intens pe liberali, se implică, adică, în noua construcţie, calchiată pe proiectul Mişcării Populare, înregistrată la OSIM de fiica preşedintelui Traian Băsescu. Acestea sunt adevăratele probleme ale premierului MRU, privit deja, nu de puţini analişti, ca „pomul lăudat”. Şi e o iluzie a crede că-l interesează prea mult ce va pune pe masă românul de Sfintele Paşti. Pentru care suntem mai puţin pregătiţi ca niciodată. Ca niciodată, românii sunt sufocaţi de singurătate, prost dispuşi, resemnaţi şi în afara spiritului pascal. Cam aşa stăm. Şi nu cuplăm deloc la planurile politice ale lui MRU, fiindcă mai mult ne îngrijorează seceta.