SUA: Pentru prima dată Joe Biden pune condiţii Israelului

2
452

După bombardarea convoiului ONG-ului Wolrd Central Kitchen din Gaza, în care şi-au pierdut viaţa 7 lucrători umanitari inclusiv un american, Casa Albă a făcut apel la Israel să ia măsuri pentru a proteja civilii şi personalul umanitar. În schimb, administraţia Biden rămâne evazivă în privinţa posibilelor represiuni. Preşedintele american a vorbit la telefon, cu preşedintele israelian timp de 30 minute. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Joe Biden ar fi repetat că atacurile împotriva lucrătorilor umanitari, situaţia din Gaza, unde lipsesc alimentele de bază, sunt inacceptabile. El a subliniat că Israelul trebuie să ia o serie de măsuri specifice, concrete şi măsurabile, pentru a micşora suferinţele civililor şi pentru a proteja pe cei care furnizează ajutoare pe teritoriul palestinian.

2 COMENTARII

  1. ,În Rusia, încrederea în Washington a fost complet distrusă de promisiunile încălcate, cum ar fi că NATO nu se va muta un centimetru în Est, acordurile privind armele încălcate, înșelăciunea asupra Acordului de la Minsk și respingerea nesfârșită de către Washington a cererilor Rusiei pentru un acord de securitate reciprocă., Dacă Biden, secretarul apărării, oricine din Washington ar avea vreun bun simț, l-ar suna pe Putin și ar declara că avem nevoie de mai mult decât un acord de securitate reciprocă. Trebuie să demontăm și să distrugem toate armele nucleare – SUA, Rusia, China, India, Pakistan, Coreea de Nord, Israel, Franța și Marea Britanie. Pentru a demonstra bunele noastre intenții recent dobândite, Washingtonul ar trebui să anunțe că își închide rețeaua mondială de laboratoare ilegale de cercetare a armelor biologice și renunță la efortul său de a înlocui dreptul internațional stabilit cu „ordinea bazată pe reguli” care se servește pe sine a Washingtonului.

    Ideea că SUA trebuie să se apere împotriva unei invazii rusești sau chineze este o absurditate atunci când SUA sunt invadate zilnic de imigranți-invadatori. Potrivit cifrelor oficiale, imigranții-invadatori recrutați din 160 de țări de către ONG-uri finanțate cu dolari fiscali federali intră lunar fără opoziție în țara noastră în număr echivalent cu populația din Pittsburgh.”
    (Înfruntând Războiul Nuclear
    PAUL CRAIG ROBERTS • 7 APRILIE 2024• 1.200 DE CUVINTE-în The Unz review,republicat de pe PaulCraigRoberts.org cu permisiunea autorului sau reprezentantului).

  2. Revenind la ce zice Biden și nu pune în practică , Andrew Anglin scrie că…,,Biden nu va suprima livrarea de arme evreilor. Nu se va întâmpla niciodată.
    El se confruntă cu presiuni uriașe din partea tuturor oamenilor săi pentru a pretinde că ar face asta. Dar nu a dat nicio linie roșie. A început, în octombrie, spunând că ar fi imposibil să existe linii roșii.
    Dacă avea de gând să taie ajutorul, ar da o linie roșie. Linia roșie evidentă ar fi un atac la scară largă asupra lui Rafah. El ar putea, de asemenea, să pună un număr pentru victimele civile acceptabile. În schimb, el susține că i-a spus lui Bibi „S-ar putea să o fac”. Nu așa funcționează aceste lucruri….Reuters…Washingtonul este cel mai important furnizor de arme al Israelului, iar administrația Biden i-a oferit în mare parte un scut diplomatic la Națiunile Unite.
    … Întrebat despre posibilele schimbări în politica SUA, purtătorul de cuvânt al lui Netanyahu, Tal Heinrich, a spus Fox News: „Cred că este ceva pe care Washingtonul va trebui să-l explice” .
    Nu o să explice. Acesta este ideea: este vag. Și este menit să-i ajute pe evrei, dându-le acoperire. Creează confuzie, în mod intenționat, astfel încât Biden să poată continua să trimită arme în timp ce pretinde că s-ar putea să nu o facă pentru totdeauna.

    Aceasta este o știre mare, din motive evidente. Mass-media vrea să-l susțină pe Biden, dar mass-media în sine îi este foarte greu să apere această situație, în care Biden spune că este împotriva acestui măcel de oameni nevinovați de către evrei – cel mai rău masacru din istoria omenirii înregistrate (cu excepția cazului în care credeți în holocaust). , lol) – și apoi mai spune că nu există niciun moment în care să nu mai trimită arme.”
    (Andrew Anglin çn The daily Stormer -5 aprilie 2024)

Comments are closed.