Floriile, întâmpinate cu… flori

0
367

Craiovenii vor avea parte de o surpriză pentru ziua de Florii. Dacă vor face o plimbare prin centrul Craiovei vor putea să admire – iar dacă le plac, să şi cumpere – florile frumoase, de grădină şi de apartament, care vor fi expuse în aer liber sau în pavilioanele uşoare puse la dispoziţie de Primăria Craiova. “Este o expoziţie specială pentru ziua de Florii. Am invitat florăriile din oraş şi, spre bucuria noastră, aproape toţi ne-au răspuns şi o să se aşeze în aceste zile în centrul oraşului”, a declarat Dan Dobrescu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul instituţiei primarului. Până ieri confirmaseră opt comercianţi de flori, însă se încerca aducerea unui număr şi mai mare de florari, dar numai din Craiova, pentru ca autorităţile să nu mai suporte cheltuieli de organizare. “Vreau să vină primăvara şi la noi”, a spus, zâmbind, Dan Dobrescu, care se mobilizează ori de câte ori trebuie să organizeze astfel de expoziţii, el însuşi fiind un mare iubitor de flori.