A fost suficient ca Donald Trump să facă, sâmbătă 10 februarie, în Carolina de Nord, o declaraţie belicoasă, considerată inabilă, referitoare la ţările membre NATO, care în opinia sa nu plătesc suficient pentru apărarea lor, sugerând că va încuraja Rusia să le atace, şi este deja privit cu mai multă ostilitate, în tentativa reaccederii la Casa Albă. Că o declaraţie de campanie electorală nu rezonează cu ceea ce va face, în ipoteza adjudecării mandatului de preşedinte, la alegerile din noiembrie a.c., este o realitate, dar nici nu mai contează. Pe vremea în care se afla în mandat a mai avut astfel de referiri „arţăgoase”, lipsite de consecinţe şi lumea a mers înainte. Obiectivul de 2% din PIB a fost subiect de dezbatere şi întrebări, în mai multe rânduri, fiindcă SUA rămâne de departe cel mai mare contributor la NATO. Şi nu este prima dată când figuri americane solicită partenerilor europeni să investească mai mult în NATO, să contribuie la împărţirea echitabilă a poverii. Comentariul lui Trump a fost considerat nechibzuit, deplâns, pentru că serveşte doar interesului lui Vladimir Putin, în opinia lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Aidoma unui bulgăre de zăpadă, afirmaţia a fost amplificată exponenţial. Când în 2019 Emmanuel Macron a vorbit despre „moartea cerebrală” a NATO, declarând ulterior, după vreo 3 ani că nu regretă afirmaţia făcută, pledând pentru o „clarificare strategică” şi pentru reconfigurarea „ordinii europene în materie de securitate”, şi-a atras critici dure pe plan internaţional, inclusiv din partea preşedintelui american, la acea dată nimeni altul decât… Donald Trump şi a preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Aflat în campanie electorală, Donald Trump a vrut să-şi flateze nucleul dur al electoratului său, mai mult decât să-i alerteze pe europeni. După cum ştim a făcut presiuni asupra aleşilor republicani din Congres, pentru a îngopa un proiect de lege care prevede un nou ajutor pentru Ucraina. Pe de altă parte declaraţia sa pune, însă, sub semnul întrebării articolul 5 al Alianţei, care tutelează solidaritatea membrilor săi, în cazul în care unul este atacat. Discutabilă rămâne în schimb introducerea Rusiei în discuţie şi asta într-un moment în care „ţările baltice” clamează, destul de exagerat, pericolul că vor fi atacate. Chiar dacă Vladimir Putin în interviul, îndelung comentat, acordat jurnalistului Tucker Carlson, a spus că nu are o asemenea intenţie, şi ar proceda în consecinţă, doar dacă Rusia ar fi atacată de una din ţările menţionate. Să nu-l credem pe Vladimir Putin, de acord, dar în interviul pomenit există un fragment puternic, care merită citit cu maximă atenţie, referitor la susţinerea Ucrainei: „SUA au nevoie de asta? La mii de kilometri de teritoriul său naţional. Nu ai nimic mai bun de făcut? Ai probleme cu imigraţia, cu datoria naţională(…). Nu ar fi mai bine să negociezi cu Rusia?”. Sună un pic a „America First”, exact ceea ce alegătorii lui Donald Trump doreau să audă. Se vorbeşte acum de o dublă dinamică distructivă Trump-Putin, ceea ce pare o aberaţie, deşi pentru liderul de la Kremlin, Donald Trump nu este partenerul ideal, nicio convergenţă nu este sesizabilă, şi scopul urmărit nu este altul decât blocarea ajutorului american către Ucraina şi, deocamdată, atât. Luarea în serios a unui discurs belicos al lui Donald Trump, repet unul de campanie electorală, nu este altceva decât o justificare pentru continuarea unui război costisitor, cu incalculabile pierderi de vieţi omeneşti, sute de mii de răniţi, care nu mai contează de o parte şi cealaltă, în absenţa oricărui demers privind negocierile serioase. S-a ajuns la ceva nemaiîntâlnit, într-un război modern: în ambele armate aflate pe linia frontului în tranşee luptă voluntari, între alţii nepalezi (potrivit presei franceze), a căror motivaţie sunt banii, în jur de 2.000 de dolari pe lună. De 5 ori salariul din Nepal. La doi ani de la începerea invaziei ruse a Ucrainei, miniştrii de externe francez, german şi polonez s-au întâlnit luni 12 februarie la Paris, în cadrul triunghiularului de la Weimar, în sprijinul Kievului, angajându-se să lupte împotriva „dezinformării ruseşti” după ce autorităţile franceze au invocat existenţa unei reţele de 193 de site-uri numite „portal kombat” pentru a transmite conţinut pro-rus, în conformitate cu propaganda Kremlinului. O revoluţie strategică este în curs de desfăşurare. Ceea ce pare surprinzător, desconsiderat de-a dreptul, este că interviul lui Vladimir Putin, acordat lui Tucker Carlson, a speriat mai mult decât o declaraţie de război. Că Rusia este pregătită de negocieri paşnice, în propriile sale condiţii, făgăduind că nu va continua să ameninţe interesele SUA, nu este luat în seamă, fiindcă Ucraina va fi susţinută „cât va fi nevoie”, de europeni. Ceea ce nu înseamnă decât că războiul dureros va continua.
