Programate în perioada 6-9 iunie a.c., alegerile europene, menite să reînnoiască Parlamentul European, ar fi o oportunitate pentru o dezbatere premergătoare asupra principalelor probleme ale UE. Fără a forţa paradoxul, votul va fi doar în aparenţă, pe o asemenea tematică şi alegătorii vor vota precumpănitor pentru grupurile politice care structurează viaţa politică naţională. Fără nicio legătură cu familiile politice din Parlamentul de la Bruxelles şi Strasbourg la care „aleşii” vor fi afiliaţi şi care vor avea o agendă necunoscută. Cum s-a întâmplat sistematic. Protestul fermierilor, din Franţa, îndeosebi, demonstrează cu prisosinţă un lucru şi anume că oricât de mare ar fi generozitatea guvernului Gabriel Attal, prefăcută sau sinceră, soluţia la revendicările formulate se află în primul rând la Bruxelles şi nu la Paris. Fiincă Politica Agricolă Comună (PAC) este cea care guvernează agricultura în UE, în special în ceea ce priveşte standardele ecologice, importurile, ajutoarele, pe scurt majoritatea doleanţelor aflate în centrul revendicărilor. Nemulţumirile depăşesc cu mult graniţele franceze. Redefinirea totală a modelului agricol comun are loc în altă parte. Accentele tensionate ale protestelor din Franţa, unde agricultorii intenţionează să intre în Paris, cu utilajele lor, se datorează şi morţii unei crescătoare de animale şi a fiicei sale lovite la 23 ianuarie de o maşină, într-un baraj rutier al fermierilor. Nemulţumirile sunt după cum se ştie multifactoriale, nu neapărat aceleaşi, dar ele reflectă dificultatea de a concretiza, a da viaţă Pactului Verde european, acest nou model agricol menit să concilieze apărarea mediului şi a biodiversităţii cu menţinerea unei agriculturi capabile să asigure securitatea alimentară. Apoi, criza energetică şi războiul din Ucraina, cu consecinţele sale devastatoare, prea puţin luată în seamă. Fiindcă pe acest fundal au crescut costurile de producţie şi s-au facilitat „coridoarele solidarităţii”, ceea ce de acum cunoaştem bine, cu produsele agricole ucrainiene scutite de taxe vamale dar desfăcute la preţuri de dumping, îndelung contestate. Fermierii europeni, în rândul acestora aflându-se şi fermierii români, resimt cum tranziţia actuală îi descurajează şi marginalizează, ridicând probleme existenţiale. Cauza nu este uşor de rezolvat, deoarece reflectă contradicţiile tranziţiei ecologice. În acest context neliniştitor, extrema dreaptă este în ofensivă, în multe ţări europene şi nu este deloc exclus să îşi depăşească cele mai bune rezultate obţinute vreodată. Aşadar, pe de o parte, Rusia care are stocuri mari de cereale şi îşi permite să vândă grâul sau floarea-soarelui la preţuti coborâte, la fel procedează şi Ucraina, iar pe de altă parte agricultorii europeni, care suportă costuri de producţie tot mai ridicate, din cauza motorinei agricole, îngrăşămintelor, erbicidelor. În deciziile majore, europarlamentarii au votat, în conformitate cu linia familiilor la care sunt afiliaţi, fără a mai consulta pe cei care i-au trimis acolo. Responsabilitatea UE este mare: cu un buget de 53,7 miliarde euro pentru mandatul 2023-2027, Politica Agricolă Comună (PAC) este principalul beneficiar, dar asta nu înseamnă totul. De aceea furia fermierilor va fi o temă majoră la alegerile europarlamentare. Disconfortul şi neliniştea lor sunt un semnal privind tranziţia agro-ecologică şi a arăta cu degetul către UE, cu câteva luni înaintea alegerilor europene, a devenit riscant. Destule alte teme majore, acroşate în Parlamentul European, de-a lungul unui mandat, primesc votul de circumstanţă, din partea europarlamentarilor, fără nicio consultare prealabilă a acestora cu alegătorii.
