Cresc alocaţiile pentru copii

0
294

Începând cu 1 ianuarie 2024, alocaţiile copiilor au crescut. Astfel, cele pentru copiii sub doi ani se vor majora cu 87 de lei, iar pentru minorii cu vârste până în 18 ani cu 35 de lei.

Până acum,  alocația pentru un copil sub doi ani sau cu handicap a fost de 631 de lei lunar, iar cea pentru minorul până în 18 ani a fost 256 de lei.

Creșterile reprezintă indexarea cu rata medie a inflației care, în 2023, a variat între 5–10%. „Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se precizează în OUG 126/2021. După majorarea de la 1 ianuarie 2024, copiii de până în doi ani vor primi, ca alocație,   719 lei, iar cei cu vârsta până în 18 ani vor  dispune de 291  lei.