Împreună pentru viitor

0
435
În cadrul unui proiect implementat de o asociație din județul Vâlcea, pentru elevii capabili de performanță din Craiova și Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment destinat adolescenţilor cu potenţial, la care au fost invitaţi oameni de succes, care au performat în carieră. Mai exact,   o sută de elevi capabili de performanță au participat la “Biblioteca Vie – Oameni de nota 10”, la Muzeul de Artă din Craiova. Evenimentul va fi replicat pe 28.11.2023, la Biblioteca Județeană din Râmnicu Vâlcea. Proiectul „Performer in education 2.0” este finanțat prin Start ONG, lansat de Kaufland România și Asociația Act for Tomorrow și este implementat de Asociația Seven Steps Vâlcea. Proiectul  oferă celor 100 de beneficiari, prin webinariile organizate, șansa de a dobândi tehnici de obținere și menținere a performanței școlare, precum și creșterea stimei de sine, stimularea și promovarea performanțelor, dar și investirea în dezvoltarea personală a unui performer, pentru a deveni persoane de succes, pe scurt schimbarea perspectivei asupra eșecului. 
Se încearcă o nouă abordare asupra eșecului, ceea ce nu înseamnă un final, ci o nouă oportunitate de a învăța ceva și a merge mai departe. “Vor primi informații, despre performanța științifică chiar de la modele de succes, ce îi vor inspira. Și, de ce nu, vor putea discuta liber cu ”Oameni de nota zece” ce le vor putea povesti despre realitatea succesului. Așa că le spunem: “Start pe drumul dezvoltării!”. “Performer in education” are ca parteneri ISJ Dolj, ISJ Valcea, C.N. “CAROL I” Craiova, Şcoala Gimnazială “Take Ionescu” Vâlcea și vine în întâmpinarea nevoilor copiilor capabili de performanță. Până la această dată au avut loc două webinarii, unul pentru elevii de gimnaziu de la Şcoala Gimnazială “Take Ionescu”, altul pentru elevii de liceu de la Colegiul National “Carol I” Craiova.
Poate că fiecare dintre aceștia s-a întrebat, cel puțin o dată: ce fac dacă nu mă descurc?; am mereu emoții. Cum să le gestionez?; cum reușesc alții în viață?; ce aș putea face în fiecare zi, pentru succesul meu? Prin webinariile despre managementul emoțiilor și Biblioteca Vie, la care vor participa autorități locale, reprezentanti ai inspectoratelor scolare, ai Centrelor de Excelență Dolj și Vâlcea, dar și alți oameni cu povești de succes, tinerii vor reuși să își răspundă la o parte dintre aceste întrebări. Asociaţia “Seven Steps” Vâlcea este o organizație de tineret și are ca principal scop dezvoltarea armonioasă a  tinerei generații”, a precizat prof. Mihaela Carmen Stăncele, coordonator local al proiectului.

Ziua a fost marcată de un val de inspirație și determinare venit din partea primilor 50 de liceeni de la Colegiul Național “Carol I” Craiova care au ales să participe la webinar. Subiectul principal a fost managementul emoțiilor și transformarea eșecului într-un aliat.

“Permit eşecului să mă înveţe!”

”Permit eșecului să mă învețe!” O frază, poate, ca oricare alta … “Aceasta este o frază care ne-a ghidat în conversațiile noastre de astăzi. Eșecul, înțeles și abordat corect, poate deveni o punte spre succes. Mulțumim fiecărui elev pentru curajul de a-și împărtăși experiența și de a căuta soluții alături de noi. A fost o zi în care am învățat împreună, am reflectat și ne-am propus să vedem eșecul cu alți ochi. Mulțumim @startongromania @kauflandromania și @actfortomorrow, fără de care această oportunitate pentru elevi nu ar fi putut exista! Conferința “Biblioteca Vie – Oameni de nota 10” a adus alături de elevi oameni de succes, precum: conf. univ. dr. ing. Eugen Ganea, prodecan al Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova; Laurențiu Tudor, actor, regizor și manager al Casei de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova; Mihai Voinea, medic, co-fondator Marsilian și al unei clinici de dermatologie și chirurgie estetică; prof. Diana Brătucu, director al Şcolii Gimnaziale “Traian” din Craiova. Invitații au împărtășit momentele în care s-au întâlnit cu eșecul, ce lecții au învățat, cum și-au găsit motivația să încerce din nou sau să o ia de la zero pe un nou drum”, a precizat Mihaela Carmen Stăncele, susţinută de managerul proiectului, Cătălin Carcadia.

Performanţă

Manifestarea a fost una de anvergură. “Sunt mândru că am fost absolvent al Colegiului Naţional “Carol I”! Această instituţie de învăţământ preuniversitar este o cetate a performanţei. Trebuie dusă mai departe performanţa. Aici, mă adresez vouă, elevilor. Trebuie să vă propuneţi ceva în viaţă, să vă axaţi pe pasiune şi să vă doriţi să urmaţi cursul pe care vi l-aţi ales. Este nevoie de multă muncă”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean. La rândul său, prof. Luminiţa Popescu, director adjunct al Colegiului Naţional “Carol I”, a menţionat: “Voi, elevii, puteţi face performanţă. Trebuie să căutaţi repere în actuala societate, să fiţi deschiși la toate oportunităţile”.

Fără pasiune nu se poate face nimic

Prof. Diana Brătucu, director al Şcolii Gimnaziale “Traian” din Craiova: “Am plecat din mediul rural, am ajuns să finalizez cursurile de învăţământ superior. Am avut posibilitatea să ocup o funcţie de conducere, la şcoala unde sunt şi acum. Am renunţat, la un moment dat, dar, datorită copiilor, pe care i-am văzut dornici de învăţare, m-am întors. Vreau să spun că trebuie să fie urmat cursul vieţii, să se meargă pe pasiune, să se muncească”. Conf. univ. dr. Eugen Ganea, prodecan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, din cadrul Universităţii din Craiova: “Şi eu am început din mediul rural, dar mi-am urmat visurile, ceea ce vă îndrum şi pe voi, elevii. Nu poţi face o carieră dacă nu ai pasiune. Cred că trebuie făcute planuri, cel puţin pe termen scurt şi mediu. Viitorul este al vostru, gestionaţi-l!”.