În cursul zilei de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 15.37, poliţiştii Secţiei 5 Poliție Craiova au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale situată pe strada “Calea Severinului” , ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane. A fost un scandal în toată regula, soldat cu şase arestări preventive, pentru 30 de zile.
Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au găsit trei tineri cu, vârstele de 22, 26 și 33 de ani, care au declarat faptul că, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresați de persoane necunoscute. Tânărul de 22 de ani le-a declarat polițiștilor că ar fi fost lovit cu un obiect ascuțit-înțepător și că în acest moment nu solicită acordarea de îngrijiri medicale. Cei trei au fost conduși la audieri, poliţiştii continuând cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în conflict și luarea măsurilor legale. Asta a fost vineri, iar sâmbătă a venit continuarea.
“În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs ieri, 10 noiembrie, în incinta unui centru comercial, din municipiul Craiova, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, cu sprijinul polițistilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au desfășurat un complex de activități pentru stabilirea situației de fapt și identificarea persoanelor implicate. Din cercetările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict preexistent, doi tineri cu vârstele de 22 și 33 de ani, din orașul Filiași, s-ar fi agresat reciproc cu alți patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, toți din municipiul Craiova. La fața locului au fost găsiți tinerii din orașul Filiași , care au fost conduși la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive. Totodată, se continuă cercetările pentru depistarea celorlalți patru tineri din municipiul Craiova, care în acest moment se sustrag cercetărilor”, precizează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.
Cercetările au continuat
Cercetările şi-au urmat cursul şi, în aceeaşi zi de sâmbătă, vine finalizarea: ” În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs ieri, 10 noiembrie, în incinta unui centru comercial din municipiul Craiova, în cursul zilei de 11 noiembrie, polițiștii Sectiei 5 Poliție Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul Secției 6 Poliție Craiova i-au depistat pe cei patru tineri din municipiul Craiova, care se sustrăgeau cercetărilor, aceștia fiind conduși la audieri. Astfel, în baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, pentru unul dintre aceștia fiind reținută și infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, mai precizează IPJ Dolj. Şi , fiind totul bine pus la punct, cei şase scandalagii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.