SUA: Un alt candidat la funcţia de speaker al Camerei Reprezentanţilor aruncă… prosopul

0
378

Desemnat marţi de colegii săi republicani, pentru a prelua funcţia de speaker al Camerei Reprezentanţilor, deputatul de Minnesotta, republicanul Tom Emmer, considerat numărul trei în partid, a renunţat aproape imediat după votul intern. El a realizat că nu va întruni sufragiul tuturor deputaţilor republicani în sesiunea plenară. Aliaţii lui Donald Trump i se opun pentru că a fost unul dintre aleşii care au votat în favoarea certificării victoriei lui Joe Biden la alegerile din 2020. Prin urmare Tom Emmer este considerat ca lipsit de loialitate faţă de fostul preşedinte. La aproape trei săptămâni după demiterea fostului preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, luptele interne din sânul republicanilor ies la iveală. În absenţa unui speaker validat Camera Reprezentanţilor nu poate aproba solicitările preşedintelui Joe Biden de a trimite ajutoare de urgenţă Israelului şi Ucrainei. Săptămâna trecută Jim Jordan, şi acesta un aliat al lui Donald Trump a suferit trei eşecuri în tot atâtea încercări. Acum Mike Johnson alesul de Louisiana va fi noul candidat.